Astfel de fenomene de mancurtizare nu sînt chiar așa de întîmplătoare în ceea ce privește cazul BOR Sibiu, recent l-am audiat pe așa-zisul „părinte” Necula, cel care a dat tonul nesimțirii din „pastorația” persiflantă de natură să legitimeze tot felul de decadențe și pe generatorii decadențelor, în niște
accese de tip „țigăneală șoșocăristă” referitoare la „oftica” acelora care l-ar invidia pe el, care ar „invidia” „casele” și bibliotecile lui și goana lui așa-zisă „pastorală”, mai avea puțin și începea și el ca Diana „Șoșocara” cu „bravo mie că am tupeu” sau ca unii țigani maneliști, „mă invidiază lumea”. (Se poate auzi la linkul de mai jos.) Astfel de tipare de gândire, de conduită, atitudinale nu au apărut întîmplător la un personaj ca Necula, el este printre cei care au „păstorit” și „păstoresc” transformarea ortodoxiei într-o „țigănie” (nu integral, evident, însă
accesele de tip manelisto-șoșocărist ale așa-zisului „părinte” sînt niște semnale despre una dintre originile girării mancurtizării).
https://www.youtube.com/watch?v=LqVZOQ5Uqgo&t=421s
Audierea unei
interpretări a manelei țigănești „Mă invidiază lumea” poate da indicii cu privire la tendințele explicite sau implicite, nu neapărat în sensul unei alegeri foarte conștiente, pentru astfel de atitudini de o nesimțire incredibilă manifestate de așa-zisul „Părinte”.
De altfel convergența acestui personaj cu antiromânismul, cu mancurtizarea de diverse feluri nu este ceva întîmplător; cred că în urmă cu doi ani sau anul trecut, acest impostor s-a dus la un „podcast”, pentru diverse interese de-ale lui de popularizare, așa-zis solicitat, organizat de un oarecare Bobonete, practic, printre altele,
să îl legitimeze pe unul despre care am înțeles că „joacă” într-un film serial care terfelește, batjocorește într-un mod absolut incalificabil mediul rural, sătesc românesc, un mediu care, cu toate neajunsurile și problemele lui, a fost măcar pentru o parte a acestui popor, parte căreia evident că Necula nu a aparținut și nu aparține, un „mediu paradisiac”, un „rai pe pămînt”, or compromisurile de legitimare publică a unor astfel de terfeliri imunde a unei realități sacre precum „paradisul sătesc românesc” (paradis inclusiv cu valențe și origini creștine, ortodoxe), demonstrează âncă o dată mîrlănia și nesimțirea absolut incalificabile ale acestui așa-zis „Părinte”, ale acestui șarlatan în sutană și cu cruce care e toată ziua cu „neamu”-n gură (însă cel mai probabil că se referă la neamul lui, la clanul lui, la „puradeii” lui, că ai lui sînt „puradei”, nu fii și fiice ca la români), aspecte care duc la concluzia că
nu poate fi deloc întîmplătoare, ba dimpotrivă, convergența acestui impostor parvenit cu diverse forme de antiromânism și de mancurtizare și legitimare a mancurtizării unora dintre români.