[CristianR]

Eu unul cred că singurul păcat care mă poate afecta, întina, este al meu propriu, în timp ce păcatul celui care se închină la biserică, lângă mine, nu are cum să mă atingă, mai ales dacă nu i-l cunosc. Iar dacă el l-a făcut cunoscut, mă poate afecta, într-adevăr, dar numai dacă-l judec sau îl disprețuiesc, negăsind în inima mea puterea de a mă ruga pentru el și dorința sinceră de a-l ajuta în vreun fel.

Deci a cunoaște păcatul altuia este o ispită, care mă poate coborî într-o stare mai joasă decât a lui, făcând din mine un ipocrit, prețuindu-mă mai mult decât pe celălalt, dar străduindu-mă în același timp să par virtuos, smerit sau milostiv. Asta în vreme ce el, dacă este doar ignorant, dar neprefăcut, se poate pocăi și, ca atare, curăți mai ușor.

Citatul pe care l-ai pus tu, Iorest, este al Sf. Ioan Botezătorul, om a cărui inimă ardea pentru Dumnezeu și care dorea o cauterizare a rănilor făcute de păcat în omenire, o extirpare a răului din lume, anticipând Judecata. Hristos îi arată, însă, că acum este vremea milei, a cernerii grâului de neghină. Judecata va veni la sfârșit și este a Lui, nu e treaba noastră să punem mâna pe secure și să tăiem pomii neroditori (ar trebui să încep cu mine însumi), nici să plivim neghina din grâu. Căci până la sfârșit nu vom ști de care parte ne vom afla și nu putem spera decât în mila lui Dumnezeu. Și nu doar pentru noi înșine.