View Single Post
  #7  
Vechi 23.02.2025, 12:43:30
David_1859 David_1859 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.01.2019
Mesaje: 471
Implicit

Privitor la aceste lucruri criticate de mine mai sus ar mai fi și altele de adăugat, și fapte care indică tot o subordonare față de ingerințe ilegitime în viața Bisericii făcute cu acordul și colaborarea unor veritabili trădători ai lui Hristos, ai Bisericii și ai românimii, a unor veritabili apostați, cel puțin în ceea ce le privește faptele (deși nici la capitolul teorie nu stau deloc bine, în ciuda declamațiilor „nazale” pe care încearcă să le emită cât mai „corect” religios, măcar din punctul lor de vedere); anume, sesizam mai sus un anumit soi de subordonare față de neomarxiști, care se prefigurau a ajunge la putere la vremurile respective (aprox. 2015-2019), adică din punctul de vedere al tovarășului Streza să primească „ungere dumnezeiască de stăpînire”, în mod fundamental prin eșecul incalificabil al referendumului pentru familie în Arhiepiscopia Sibiului.

Însă lucrurile au fost mai complicate, spre exemplu se știe mai puțin că „responsabilul” cu „reforma” care prevedea și măsuri de tipul celor menționate de mine acționa ca un soi de pivot transpartinic, el fiind mai înclinat spre zona neomarxistă, USR-istă etc., ceea ce explică faptul că acest personaj, care nu este etnic român, deși ar vrea să pară (și probabil că nu este nici creștin ortodox), „făcea legea” în Ministerul Educației în timpul guvernării PSD-iste, altfel spus acele propuneri de măsuri aveau în mod „ascuns” o orientare neomarxistă, și mai mult antiortodoxă, ceea ce duce în mod evident la concluzia unei alte subordonări, cel puțin a unor așa-ziși „chiriarhi” ai Arhiepiscopiei Sibiului (îmi vine să spun chiar în frunte cu ex-infractorul Joantă Sorin, că Tovarășul Streza „pare” să fi avut și să aibă cu totul alte afaceri de făcut decât multe dintre cele prevăzute în Revelația Dumnezeiască), față de curentul, ideologia, puterea neomarxiste, inclusiv de tip „cultura anulării” („cancel culture”), „woke” etc. (și că aveau un anumit nivel de putere se știe și s-a văzut în istoria anilor respectivi).

Evident că acestea nu sînt singurele „adaptări” de factură apostată care au avut loc la nivelul „nomenclaturii” BOR, și nu doar în cazul apostaților „samsari” de ființe umane de la „Hermanștat-Kronștat”, adaptările în general la antiromânism au fost mult mai multe și de mai mulți ani, cel puțin în ceea ce privește perioada de după lovitura de stat criminală din decembrie 1989; a se vedea spre exemplu, dar este doar unul, mai sînt și altele, săvîrșite și ascunse cu rîvne de iude și de caiafe de către gropari din interior ai Ortodoxiei, cazul preotului Dumitrean, menționat într-o dezbatere dedicată de mine pe acest forum, caz despre care tovarășii pot să pretindă ce așa-zise „motive” ar vrea ei, doar că nu sîntem chiar toți născuți „ieri”, iar apropierea temporală a „execuției” preotului respectiv de poziționările și acțiunile acestuia raportat la producția imundă a unui evreu neomarxist despre Arsenie Boca nu cred că pot fi considerate niște simple co-incidențe, așa cum probabil ar pretinde în mod public „călăii” preotului Dumitrean.

Referitor la problematica educației religioase, în context, s-ar mai putea menționa spre exemplu și faptul că propunerea acelui director de școală din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, anume de eliminare a Religiei din curricula școlară, nu este nimic altceva decât una dintre tematicile pe le „toacă” de ani și poate zeci de ani tot felul de neomarxiști, „umaniști”, „laiciști”, șoroșiști și „precursori” de-ai lor de factură ateistă și „post”-comunistă, reprezentați inclusiv la nivel politic de aglomerări de tip USR - PLUS, dar care erau răspândite și prin alte partide, în special în PNL.

Citat:
În prealabil postat de David_1859
Un aspect problematic al subiectului este acela că, fără să țin neapărat acum să dau anul în care a avut loc, când s-au pus în dezbatere anumite chestiuni legate de învățămîntul preuniversitar, au fost anumite propuneri de pe la minister care țineau de religie, spre exemplu o propunere ca la primele trei clase educația religioasă să se facă neconfesional și nu de către profesori de religie, ci de învățătoare; era o propunere ambiguă, ciudată, și mai erau și altele. Într-un mod ciudat, deși în mod normal s-ar fi așteptat ca ÎPS Streza să transmită prin intermediul inspectorului bisericesc pentru educație religioasă profesorilor de religie să aibă anumite puncte de vedere legate de propunerile de la minister, ceea ce ar fi fost normal în sensul apărării intereselor educației religioase, ei bine, așa ceva nu s-a întîmplat sau cel puțin nu am auzit să se fi întîmplat. Asta deși erau o serie de propuneri de la minister dubioase cu privire la religie, și deși a existat caz de director de școală în teritoriul episcopiei care a propus chiar scoaterea religiei din școală (în timpul dezbaterilor propunerilor, nu anterior), fără însă să aibă curajul să își asume această propunere în procesul verbal al ședinței la care se dezbăteau propunerile, și deși preotul care era profesor acolo în școală nu era prezent la respectiva ședință, un alt aspect dubios, ciudat întîmplat la vremea respectivă. (...)
Citat:
În prealabil postat de David_1859
Părerea mea este că lucrurile s-ar putea să fie mai serioase sau mai grave decât pare la prima vedere. Pentru că perioada într-un sens mai larg cuprindea și referendumul pentru familie spre exemplu, referendum al cărui rezultat a eșuat în zona de răspundere directă a lui IPS Streza și pentru care eșec el a fost, este și rămâne principalul vinovat și responsabil din punct de vedere moral, deși vinovăția lui morală se întinde mai mult, avînd în vedere și calitățile de mitropolit, precum și aceea implicită de membru al Sinodului BOR.

(...)

Oricum atitudinea lui Streza transmite un fel de „nejenare” a celor implicați, ceea ce nu cred că este o atitudine prea corespunzătoare. E adevărat că se discută și la alte nivele, nu înseamnă că propunerile acelea s-ar fi și votat ca atare, însă atitudinea ÎPS Streza consider că a fost greșită din punct de vedere moral și bisericesc mai larg. Ar fi interesant de știut de asemenea și dacă inspectorul menționat mai sus a avut intervenții documentate în raport cu ÎPS Streza, dacă l-a avertizat, dacă l-a avizat cu ceva anterior în materie de această chestiune sau nu, dacă i-a făcut sau nu propuneri de abordare a problemei. Adică se pune întrebarea dacă răspunderea (și vina morală, din punctul meu de vedere) a fost doar la nivelul episcopului, sau și la nivelul inspectorului bisericesc pentru educație religioasă. (...)
__________________
„În casa lui David cele înfricoșate se lucrează, că acolo e focul, care arde toată mintea cea întinată.” (din antifonul al treilea al glasului al cincilea)
Reply With Quote