[Seraphim7]

Da prietene am simțit asta de foarte multe ori, și am întâlnit și trăit cu persoane care au simțit-o mai acut decât mine.

Fiecare o simte în felul său,eu de exemplu o simt în multe feluri,de la simplu fapt că nu-mi găsesc uneori locul in această Lume,la dureri mai colective , existențiale când "mă doare" răutatea, prostia și (auto)distrugerea umanității in general.

Însă sunt persoane cu "dureri" mai concrete,cum ar fi diferite boli, condiții sau probleme de tot felul de naturi.

Iar acestor persoane le este greu sa depășească, să învețe să accepte anumite realități și să găsească persoanele alături de care sa merite să trăiască.

Iarăși mulți nu știm să fim fericiți,nu ne-a spus poate nimeni niciodată o vorbă din inimă sau un cuvânt cald.

Sunt N și N cazuri când oamenii chiar suferă mai ceva decât a constatat Siddhartha Guatama,aka Buddha, când a zis că viața nu-i nimic altceva decât SUFERINȚĂ.

Iar scopul nostru este să ieșim din acesta suferință.

Cine nu suferă este nesimțit,este ignorant,este egoist etc. :))

Uneori sunt și eu "că toți" oamenii în bula mea și mimez o "fericire" de moment, însă în sinea mea știu că n-am motive să fiu fericit, decât când intru in contact cu natura lui Dumnezeu, când pot faca o faptă bună, când evit un păcat etc.

Să cazi prada fericirii lumești este o mare ILUZIE.

Viața lumească și materială este in zadar, dacă o trăiești doar in acest scop terestru.

Însă dacă mai descoperi și altceva înafara de Materie,Moarte, Suferință,Boli, Răutate, Decadență etc....

Atunci merită trăită, tocmai pentru a ieși din acesta murdărie, iad, închisoare, iluzie,pe care o numim in mod eronat " viață"....