Citat:
În prealabil postat de Iorest
...
Iar PNL cu USR au electorat comun care se mută dintr-o parte în alta, Ludovic Orban ia și el de la PNL.
Mi-a plăcut asta cu vulporcii, e foarte interesantă distribuția votului la Referendumul pro U.E. necesită o analiză separată, tabăra anti a boicotat votul ca să nu iasă cvorumul și e posibil să fi fost diferența reală în favoarea celor anti dar s-au autosabotat prin boicot vot.
Eu mă așteptam să fie netă decizia în favoarea aderării dar uite că e foarte strânsă maxim 1 punct procentual pentru DA, rezultă că tabăra anti-aderare care nu a luat buletinul de vot sau și l-a anulat crezând că nu se face cvorumul acum își trage palme.
|
La pragul la 33% e greu de crezut ca cineva aplica tactica boicotarii votului prin neparticipare sau prin anularea lui. Mie mi se pare ca aproape toti cei care s-au dus sa voteze au facut-o si la referendum si ca urmare s-a vazut ca modovenii de azi sunt intelepti, mai intelepti ca noi, ca nu-s nici pro nici contra la Putin si nici nu vor sa ajunga carne de tun in razboaiele sovieticilor laburisti ce urasc propagandistic imperialismul bangliei, avericii si beuropei mamoniace. Se pare ca ei spre deosebire de noi au invatat poezia si isi apara doar "saracia si nevoile si neamul si de aia tot ce misca... misca-n brisca" vorba ardeleanului frate cu modoveanul si cu olteanul. Deci se vede din rezultate ca modovenii nu vor sa-si strice ca fraierii tradita culturala romano-rusa pentru o imbogatire vremelnica tzepuitoare si o primire iluzorie prin preluare ostila, umilitoare, ca cetateni de rangul 3, ca noi romanii suntem de rangul 2 si mai vrem, intre baronii transgenderi si legbtisti care fac pe aparatorii drepturilor fundamentale si pe eliberatorii de ipocrism in timp ce ne-au blocat scheengheenul fara niciun motiv serios, doar ca moft, doar pentru ca pot sa-si manifeste bunul plac al trufiei exclusiviste aratandu-ne mereu cu tupeu, cine e seful, stapanul si cine sunt sclavii ce vor a fi slugi la stapan (e vorba de stapanul impostor, rau si crud, tiran si terorist, ce se da bun si moralist ca lupul viclean si desfranat travestit si machiat in oaie).
Pe scurt
pare ca moldovenii nu vor nici in UE si nici afara din UE dar o vor pe Maia Sandu pentru inca un mandat, 43% in primul tur si 50%-50% cu mici diferente pro sau cotra UE.
Nu-mi dau seama de ce suntem noi asa de entuziasmati de occident? Vrem droguri, lgbtisti si transgenderi sa ne infieze si sa ne creasca copiii, vrem bordele, pesti, pornografie, arme, crime, batai de strada, clanuri mafiote, interlopi, afaceri murdare, avorturi, batai, violuri, boli, umilinte si arogante facute de bogati la adresa saracilor, vrem eresuri si sectarisme, vrem paganismele stiintifice ale modernismului sateic, vrem bigbanguri babilonice si darvinism, vrem stiinta si tehnologie si inteligenta artificiala ca sa ne distruga increderea in iubire si sa ne omoram animalele ca sa ne inconjuram de roboti?
Cu ce ne-au prins volporcii astia accidentali sau orientali in capcana de jucam mereu precum ne canta? Ce tot strigam ca vrem o tara ca afara? Pai la ei e mult mai rau ca la noi. Nu stiu de ce nu ne dam seama. E sateism luxiferic multilateral dezvoltat!!!