View Single Post
  #52  
Vechi 03.10.2024, 07:37:32
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.306
Implicit

Cred că vocea lui Dumnezeu poate fi auzită din afara sau/ și din lăuntrul nostru, din locul de cea mai mare adâncime care ar fi sinea omului. Dar întâi de toate trebuie să vrem cu toată ființa să-L auzim, pentru că Dumnezeu este de o mare discreție, nu se bagă în viața omului cu de-a sila, nu vine în casa noastră neinvitat.

Nu-i ușor să-I deslușești glasul, să-I cunoști voia dacă ești prins cu mintea în lumea atât de abundentă în stimuli de tot felul, care țin conștiința la un nivel superficial, fragmentată în puzderie de senzații ori gânduri efemere.

Pornind de la exterior spre interior, aș spune că trebuie să cunoaștem voia lui Dumnezeu din cuvintele Sale, din Evanghelie întâi de toate - în care, cum spunea un părinte duhovnicesc, există câte o pildă/întâmplare similară cu orice situație în care ne aflăm la un moment dat. Și care ni se adresează personal, ne dă un răspuns. Apoi celelalte scrieri ale Noului Testament în special, dar și alte cuvinte inspirate cum ar fi cărțile sapiențiale ale Vechiului Testament, iar apoi ale Sfinților Părinți și autori creștini până în zilele noastre.

Spre exemplu, dacă de la Sf. Ap. Pavel îmi vine în minte sfatul de a nu face o alegere atunci când ești îndoit, nesigur; de la Steinhardt îmi amintesc ideea că ești dator să rabzi și să ierți răul care ți se face personal, dar și să nu permiți ca unui semen de-al tău să i se facă un rău.

Deci mai întâi o bună cunoaștere a cuvântului lui Dumnezeu adresat nouă și o meditare profundă la el pentru a cunoaște voia Lui și pentru a acorda propria viață cu ea.

Apoi e nevoie de o conștiință cât mai limpede, care cred că vine dintr-o bună așezare lăuntrică, dintr-un dialog permanent cu Dumnezeu, în urma căruia vine pocăința, împăcarea cu sine, iertarea tuturor, liniștea.

Simplu spus: post și rugăciune, prin post înțelegând limitarea senzațiilor de tot felul, nu doar gustative, ci și ale celorlalte simțuri, pentru a muta atenția de la exterior către interior.

Și, în măsura în care aduce o oarecare suferință, el mai înseamnă și cruce, care are darul de a trezi pocăința, de a răscoli adâncul și de a lumina conștiința; cu condiția de a fi însoțit de rugăciune permanentă.

Iarăși, după cum știm cu toții, de mare ajutor poate fi și un sfat, cerut de la duhovnic ori de la alt om înțelept, care ne poate oferi perspective nebănuite de noi cu privire la semnificația unei situații de viață în care ne aflăm și pe care o privim subiectiv, prin prisma simțămintelor, a dorințelor personale, a unei înțelegeri care nu poate fi decât limitată.
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea)
Reply With Quote