Am intrat in ultima saptamana de rugaciune si post, unii deja s-au spovedit si impartasit iar altii se pregatesc sa o faca abea acum. Se vorbeste de spovedania si impartasirea deasa sau rara. Care o fi mai buna. Unii ne spun ca aia e buna cand te impartasesti cu vrednicie, adica atunci cand in ciuda ascultarilor tale cu credinta si fara gresala te socotesti pe tine cel mai vinovat, trufash, grozav si prost, mandru ca nebunul caruia nu-i pasa vazand cum sufletul i se porceste preschimbadu-i sfintele rugaciunile in guitzari de pui de purcelashi cersetori ce nu vor sa fie stropiti cu apa si scosi din comoditatile si placerile intinarii in care sminteala-invartosarea-porceala si nerabdarea calcaitoareoare nu poate suferi altceva si alege altceva decat sa-si slujeasca si sa-si intretina boala profesionala cu pasiune purcezatoare de iubire imputziferica, din inima, vrand sa se fereasca sa nu faca rau altora din pricina sharpelui pacatului tarator in pacat cu aruncarea vinei pe victima insa nemultumirea ii invartoseaza atitudinea preschimband fereala in aruncarea vinei cu frustrare si razbunare pentru nerespectarea ferelii, culmea, de catre Domnul Iisus Hristos-Cuvantul, cel mai mare muncitor curat al tuturor timpurilor, cazand omul astfel cu alunecare si cu fapta in rusinea maxima ca cel mai de jos si din urma nerusinat ce nu se rusineaza tot aruncand vina ca orbul suparat si frustrat pe nevinovatii cei mai apropiati.
Daca te impartasesti des trebuie sa-ti tina credinta si ascultarea pana la urmatoare impartasire iar de aici rezulta ca rar ar fi mai bine sa te impartasesti pentru ca sa nu iesi des din Har si sa nu te porcesti de la atata apa sfintita devenind un purcelash purcezator de smintzisoreala sfexista lgbtista, de tip cezar mare gaozar, pentru care fraierii se sacrifica beroic ca legumele din aprozar din care se face tocana pentru gust de satana.
Deci cand ne e frica de viitor si de raul care vine si ne vedem tradarea si ca suntem tradatori de profesie ca o boala profesionala a habotniciei ce ne taraste in perfectiunea puscariei bolii profesionale atunci e momentul sa incercam sa nu punem botul la tradare peste tradare si la mai rau peste rau deznadajduind si caraind cu nemultumirea ca sa excaladam supararea si conflictul dand sa lovim gresit, invers, caci in loc sa ne razbunam sau sa ne racorim sau sa ne defrustram si sa ne satisfacem dorinta buna, defapt ne sinucidem duhovniceste facandu-ne mai raul spre raul maxim avand impresia ca asa vom scapa, de draci, de sarcini, de datorii, de grijile mantuirii, de viitor, de adevar, de lumina, de emotii si frici, de tradari si dezbinari. Nu vom scapa ci in iluzia solutiei pripite in loc sa platim azi un geamantan de datorii nu facem decat sa platim maine un vagon si poimine un tren iar raspoimaine un vapor, un titanic plin cu porci de suflet mari si grashi ce nu vor a fi taiati.
Asa ca a tine mintea la iad si a nu deznadajdui (trada) inseamna sa nu te faci frate cu sinele tau si cu dracool, muscocii shoareci cancanguru cu barsupiu, hotzii si banditzii uzi, trufashii labordelatori farisei multumitori-multumiti de lucratura lor, avand impresia ca asa, necrezand in Dumnezeu, treci mai usor puntea deoarece prin deznadejdeile cu solutie pripita nu faci altceva decat iesi dintr-o capcana si intri in alta mai groaznica dincolo.
Saptamana asta este ca o punte a suspinelor asa ca sa ne straduim sa ramanem alaturi de Mesia pana la sfarsit (Inviere) dupa indemnul sfantului Petru care a definit scopul suprem pentru un ucenic iubitor si fidel: ”Si de se vor lepada de Tine Doamne toti sfintii, ingerii si ucenicii si toata creatia si faptura io nu ma voi lepada de Tine oricate chinuri si amenintari si omorari as suferi.”
Iar daca vom cadea din pricina mandriei si nebuniei uitarii, fricii si pripelii, in rusinea maxima a nerusinarii
sa nu deznadajduim tot deznadajduind la greu si vrand sa se implineasca scriptura sau proorocia ca boala profesionala ci sa ne smerim, sa ne umilim si sa ne ridicam din deznadejde si tradare plangatoare-acuzatoare avand incredere ca Domnul ne primeste pocainta sincera, inlacrimata si ne iarta chiar daca vede ca noi, apropiatii Lui, fratii si prietenii Lui, casnicii si mai micii Lui, suntem defapt, unii, nu dam nume, cei de fata se exclud,
talharii cei mai ipocriti care-L rastignim si-L batjocurim batjocurindu-ne iar si iar de parca toata Invatatura ar fi fost in zadar.