Citat:
În prealabil postat de Demetrius
Mă miră că abia după ce ai citit recomandarea lui Mihailc spui că nu e vorba de nicio erezie constantinopolitană, iar eu, citind-o de asemenea, m-am convins că de fapt, părerea ta e neschimbată/aceeași de dinainte deoarece eu n-am găsit nimic semnificativ (dimpotrivă...), cum de altfel nici Mihailc n-a semnalat.
|
Din citatele Sf. Grigorie de Nazianz pe care le-am dat în postarea #62 eu înțeleg că această problemă, a formulării nașterii Fiului din veci a fost dezbătută la vremea ei mult mai bine decât o facem noi acum și că s-a constatat că a spune "S-a născut" este echivalent cu "era născut", ambele formulări implicând inevitabil timpul și fiind, prin urmare, imperfecte, pentru că se referă la ceva petrecut în afara timpului.
S-ar putea ca problema să fie doar una de traducere, însă, și dacă am fi hărăziți ca cineva cunoscător de greacă să viziteze această dezbatere, ar putea să ne lămurească dacă nu cumva în formularea originală a Crezului (în greacă) se spune, așa cum bănuiesc: "... Fiul lui Dumnezeu (...)
născut mai înainte de toți vecii", fără acel "s-a" care te smintește.
Pe mine formularea "Care din Tatăl
S-a născut" mă mulțumește și nu m-a făcut vreodată să mă gândesc că plasează în timp nașterea Fiului, având în vedere precizarea foarte clară că această dumnezeiască naștere are loc "
mai înainte de toți vecii".
P.S. Ce anume din cele de la Sf. Grigorie de Nazianz consideri că-ți susține punctul de vedere?