Ory draga,
Multumita tie am inteles mai bine ca nasterea poate sa implice multa jertfa din partea mamei. Slava Domnului ca totul s-a finalizat cu bine si te bucuri de imbratisarea "puiului" tau si de iubirea sotului tau. Din asta se vede ce inseamna binecuvantarea lui Dumnezeu in casa voastra.
Nu sunt in masura sa-ti raspund la mesajul tau: nu sunt nici casatorita, nu sunt nici avansata spiritual, nu am "calitati" care sa ma faca sa am un cuvant de spus. Totusi m-as lega de o afirmatie de-a ta. Spui "mi-e teama ca nu voi putea face fata unei alte sarcini, si cu atat mai mult cresterii a doi copii". Teama nu este un sentiment specific unui crestin. Noi avem incredere ca Dumnezeu ne ajuta, ca El e langa noi, ca El nu a mintit cu nimic. Fii tare si vezi dincolo de teama, priveste soarele de dupa furtuna, fii sigura ca Dumnezeu o sa te ajute sa poti sa cresti copilasul pe care El vi-l da. Daca n-ai putea sa mai faci fata nasterii si cresterii unui alt copilas, Dumnezeu nu ti-l va da. Fii sigura de asta! Si sa privesti nasterea ca o conlucrare, nu esti numai tu acolo. Lasa-I un loc si lui Dumnezeu!
Eu cred ca in inima ta ai dori inca un copilas, fiindca il iubesti tare mult pe "norocel". Spui "cu-adevarat, tare i-ar prinde bine un fratior sau o surioara la puiul meu, observ ce mult il atrag copiii de pe strada si vrea sa se joace cu ei, dar crede-ma nu stiu daca as putea face fata, doi nu inseamna, nicidecum unul, responsabilitatea se dubleaza". Responsabilitatea trebuie privita prin prisma mantuirii, tu trebuie sa-i creezi un cadru in care copilul tau sa se poata mantui. Ce-i vei raspunde copilasului tau cand o sa te intrebe la o varsta suficient de mare de ce nu are frati? Cum vei raspunde la tristetea din privirea lui cand va afla ca ai folosit anticonceptionale si el nu s-a putut bucura de o surioara? Si mai ales cand o sa-i spui ca toate astea au fost ca sa te dedici mai mult lui? O sa se simta culpabil de situatie si f indurerat ca Dumnezeu a fost intr-un fel inlaturat din casa voastra.
Stiu ca o sa zici ca mi-e usor sa vorbesc, ca n-am astfel de probleme si e simplu sa-mi dau cu parerea. In viata noastra de ortodocsi, casatoriti sau necasatoriti, in manastire sau nu, avem de luptat GREU pentru a ramane in comuniune cu Dumnezeu. Dar nimic nu e mai minunat. NIMIC! Fiindca daca te predai in mainile Lui, simti ca El lucreaza si nu tu, El are grija si nu tu, El gestioneaza totul si nu tu... EL revarsa din oceanul lui de iubire in viata noastra. De noi depinde daca stam departe de acest ocean, daca ne udam numai mana sau intram cu totul.
Desi sunt cam departe si nici nu te cunosc, ma incumet sa-i fiu nase de botez pt surioara lui "puisor" (asta daca nu aveti nasi). :D
Cu drag,
Elena
|