[MineaPeter]

Catolicii se dau mari cu cultura lumească, cu știința cea pământească, cu metoda scolastică de cercetare a adevărului, unde li se pare lor că mintea omenească poate fi călăuzitoarea (remarcați singularul!) la adevăr (aceeași minte care a „inventat” Filioque, Purgatoriul, teoria răzbunării lui Dumnezeu pe om pentru păcatul strămoșesc și-a satisfacerii dreptății divine, pe câtă vreme noi în Ortodoxie vedem păcatul strămoșesc ca pe o rană asupra ființei omului, ca pe o auto-scoatere de la bine spre rău, care are nevoie de tămăduire, nu ca pe un act care Îl provoacă juridic și pătimaș pe Dumnezeu la răzbunare, deși știm din Sfânta Scriptură că El este Dumnezeu zelos, Care ne cere să nu avem alți dumnezei afară de El). Se laudă că au inventat universități cu secole în urmă, deși jaful pe care criminalii lor de la 1204 l-au făcut la Constantinopol i-a îmbogățit și el pe ei pentru viitor, pe spinarea ortodocșilor jefuiți! Se mai laudă cu numărul lor cel foarte mare (deși Domnul ne informează clar că „Domnul nu este cu cei mulți, ci cu cei drepți”, iar păgânismul musulman, unde un diavol s-a deghizat în Arhanghelul Gavriil și l-a smintit pe Mahomed, are un număr încă și mai mare de oameni).

Se laudă și cu faptele lor de caritate socială, cu misionarismul, cu arta din mileniul trecut (Renașterea și restul), cu răspândeala lor prin cotloanele planetei, iar în argumentele lor contra ortodocșilor, sunt capabili să ne întrebe unde sunt marile universități istorice ale noastre și ce misionarism+răspândire avem noi pe planetă! Pe forumul catolic al italienilor, un catolic italian chiar îndrăznea odată să zică despre noi că nu vom fi mântuiți de utilizarea cădelniței sau de numărul de icoane din Bisericile noastre, ci de către caritate!
Hai serios, catolicule!?! Dar ce contează mai mult în fața lui Dumnezeu, construcțiile și științele pământești sau adevărul învățăturii despre El? Răspândirea noastră prin Univers sau Adevărul? Nu vedeți până și diferența de denumire dintre noi și ei? Noi ne numim ortodocși de la dreptatea credinței, iar ei catolici de la... universalitate! Dar Biserica cea universal valabilă este și cea care mărturisește corect pe Sfânta Treime, fără purcederea Duhului de la Fiul!!

Și legat de faptele de caritate - dacă ele sunt condiționate de primirea unei credințe strâmbe, este mai bine să rabzi și să mori sărac și înfometat, dar în dreapta credință, că după moarte dacă te mântuiești vei fi oricum mai bine decât puteai fi pe pământ. Există și fapte care apar a fi bune, dar sunt umbrite calitativ de gândirea cu care ele sunt făcute! Sau cum spunea un cântec profan de-acum vreo 20 de ani: „Ne prefacem că totul e perfect, dar aparențele înșală”. Așa că să ne mai lase în pace neortodocșii cu pleiada lor de fapte de caritate făcute cu credință greșită în Dumnezeu!

Mai de curând, catolicii au inventat lucruri noi: Neprihănita Zămislire (singura zămislire neprihănită este de fapt a Domnului Iisus Hristos, Cel născut din fecioară și întrupat fără sămânță), infailibilitatea papei (chit că ei încearcă să o dreagă, să spună că infailibilitatea asta se folosește rareori, când papa declară ceva care este crezut pe gustul întregii „biserici” catolice, și nu în orice situație când zice el ceva). Dar cum să asiste Duhul Sfânt pe cineva și să nu îl lase să greșească, dacă acel cineva este șeful unei adunări care mărturisește greșit purcederea Duhului Sfânt? Ce părtășie au minciuna cu adevărul, apa cu benzina, lumina cu întunericul, Hristos cu diavolul?!

În ultimul secol, adunarea catolică a făcut o așa-zisă aducere la zi, sau „aggiornamento” în limba italiană, care după latină este a doua cea mai catolică dintre limbi, și dincolo de depărtarea și așa mare față de Ortodoxie, au mai început și ei să recunoască, fie și așa parțial și ca prin ceață, unele lucruri bune: să folosească limbile națiunilor ca limbi liturgice, în locul monopolului latin (în cazul uniațiilor, partea latină dăduse oricum voie orientalilor să-și păstreze elemente din rit, ca de pildă greco-catolicii își pot căsători preoții și nu au fost și ei latinizați total, chiar dacă cel puțin prin România s-a ajuns ca romano-catolicii să spună „Duhul Sfânt” și greco-catolicii „Sfântul Spirit”, paradoxal fapt), să admită faptul că există elemente de adevăr în afara catolicismului (normal că există, Ortodoxia este adevărul!), să fie mai deschiși față de ortodocși și Ortodoxie - dar din păcate tot insuficient, și nu dintr-o perspectivă prea bună, ci mai curând una ecumenistă, dispusă să accepte tot soiul de învățături, ceea ce sigur nu este un principiu bun. Rugăciunea împreună cu păgânii, cum s-a întâmplat de exemplu la Assisi în 1986, sigur nu-i lucru curat!

Iar papa din secolul trecut care a fost polonez (Karol Józef Wojtyła, pe numele de scenă Ioan Paul al doilea), a cerut la un moment dat iertare public pentru abuzurile catolice ale trecutului. Un gest frumos, dar insuficient: până ce Papa nu se botează ortodox pe Sfântul Munte Athos, fiind urmat ca exemplu și de către ceilalți catolici, cererile lui de iertare pentru fărădelegile din 1204, din secolul 16 și din toți cei 969 de ani de catolicism (vârsta lui Matusalem) NU au valoare adevărată! Oare Papa Francisc va apuca să se facă ortodox înainte să moară? Ar fi mare veste!

***
Și deci așa cu catolicii. Am văzut că umblă ceva vorbă cu anul 2025, cu Paștele la aceeași dată (în speță, 20 aprilie, ca în 2014) și cei o mie șapte sute de ani de la Sinodul 1 Ecumenic, cum că pentru 2025 ni s-ar pregăti ceva nu tocmai bun din partea Papei și Patriarhului ecumenic. Noi dacă este să ne unim cu catolicii, vrem și suntem datori față de Dumnezeu și față de propria mântuire să o facem după dogmele cele drepte! Nu mințind despre originea Duhului Sfânt, despre cine conduce Biserica, despre starea păcătoasă a omului de după Grădina Edenului și, în general, despre cele ale mântuirii și vieții veșnice. Și oricare ar fi situația, la urmă tot Adevărul este cel care va triumfa. Cele ascunse tot ies la iveală, fie în această viață, fie după ea, deși mulți am prefera ca dezvăluirea să se facă încă de aici. Pentru că tot de la Domnul Iisus Hristos va veni și căderea cea pe veci a catolicismului eretic! Oamenii care vor fi mântuiți după Judecata de Apoi vor avea o singură credință în Dumnezeu, pe cea dreaptă, și nu vor mai fi nebuloase religioase sau fărâmițări în secte. Iar până atunci, și noi putem încă de pe acum să prefigurăm acea stare de fapt!

Ar fi un mare motiv de bucurie pentru noi să vedem catolici care vin la Ortodoxie. Și care se și botează, nu doar așa, cu o Mirungere și-o mărturisire cu gura. Iar legat de ceea ce se întâmplă după moarte cu oamenii care mor catolici, este greu de judecat pentru noi, omenește vorbind. Unele păreri zic că vor fi și catolici mântuiți, dar că vor sta puțin mai departe de slava cea mare a Domnului, față de cum stau ortodocșii mântuiți (și sfinți). Alte păreri trimit pe toți neortodocșii la Iad, altora (multora) pur și simplu nu le pasă. Iar un ortodox care se face catolic, cum s-a întâmplat la Uniații sau în România de după 1989, și cum a făcut și actrița Rona Hartner de tânără, se pune pe sine în mare pericol! Noi dacă știm ce este Ortodoxia, să nu dăm vrabia din mână pe cioara de pe gard, vorba poporului.

Ce fac astăzi catolicii cu noile învățături ale lumii moderne, cu homosexualitatea și ce mai ține de dezmățul omenesc, este legat și de greșelile lor de credință, și de marea nepăsare față de Dumnezeu care ne guvernează astăzi pe noi în general, prin felul cum trăim. Dar la nivel instituțional ecleziastic (nu „bisericesc”, căci doar Ortodoxia este Biserică), este categoric clar că lucrurile merg pe direcția cețoasă și greșită, precum căldicismul din Apocalipsă care se varsă din gură. Aici, la noi, fie peste un an, doi, cinci sau zece, avem o vorbă: Să nu fie!

Ca urmare, fraților, de la răutatea unei mâini de oameni din vara lui 1054, s-a ajuns la debandada și incertitudinea de astăzi, mai fuseseră probleme și până atunci, dar în pofida istoriei, noi să ne ținem de Ortodoxia noastră după voință și după putință. Și să nu ne mire ce fac alții: nu acceptăm, dar ne așteptăm!