[Demetrius]

În prealabil postat de RappY

Azi la biserică am văzut mulți copii jucându-se și râzând. Ce poate fi rău într-un copilaș râzând în biserică?

Decat desconsideratia fata de jertfa lui Iisus Hristos a parintilor care isi duc copiii la biserica fiindca n-au ce sa faca cu ei cat timp ei sunt preocupati de fatarnicia si obisnuinta(ca la randul lor asa au fost obisnuiti de bunicii si parintii lor) de a fi prezenti duminica dimineata unde se aduna tot satul.
Cu alte cuvinte, parintii transmit copiilor respectul lor fata de Liturghie.

Sfanta Maria a "copilarit" in manastire (de la 3 ani) unde n-a invatat sa rada.

Mie nu mi s-a permis niciodata in copilarie sa nu particip la Liturgie cu toate raspunsurile cuvenite.
Sa ma joc sau sa nu fiu respectuos fata de Liturghie nici nu s-a pus problema.

În prealabil postat de RappY

Imi amintesc că odată a zis Pr. Papacioc să-ti păstrezi mereu un zâmbet în inimă.

Asta n-are nicio legatua cu rasul si e foarte duhovnicesc sa ai un zambet in inima in special cand n-ai niciun motiv.

În prealabil postat de RappY

Și Mântuitorul ne-a zis, „de nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 18, 3).

Aici e vorba numai despre sinceritate, dar pentru ca eu am despartit propozitiile s-ar putea crede(din pacate) ca s-ar sugera si in Scriptura ca rasul e specific copilariei si nu e.

S-ar putea crede ca avand pentru zambet o consideratie oarecum sinonima ca pentru ras, lucru dedus din intregul mesaj, ma astept sa nu realizezi deocamdata ca suferinta este specifica crestinismului. Zambetul este necesar in inima pentru a nu fi tentat de evitarea suferintei, cum se pare ca esti tentat de conceptia care ti se citeste din cuvinte.

În prealabil postat de RappY

Poate exista o inocență și o puritate în râs, mie așa mi se pare.

Poate ca daca as putea citi in Scriptura un verset pomenind sau sugerand asta mi-as reconsidera parerea.