Sfântul Ierarh Iachint și Sfânta Cuvioasă Teofana
Astăzi se prăznuiesc două premieri în istoria românilor: primul Mitropolit cunoscut al Țării Românești și prima monahie româncă cunoscută.
Între pierderile bizantinilor față de musulmani, presiunea maghiarilor din vest, și distrugerile aduse de tătari, lumea se schimba și pentru românii la nord de Dunăre. Așadar, în 1359, Sinodul din Constantinopol l-a desemnat pe Sf. Ierarh Iachint ca primul mitropolit al țării, probabil și ca să combată influențele catolice maghiare ce puneau presiune pe casa regală a românilor. Astfel, eparhia din Vicina (nordul Dobrogei) este înlocuită cu o nouă mitropolie cu sediul la Curtea de Argeș (sau, inițial, la Câmpulung), pentru ca Sf. Iachint să devină „păstor duhovnicesc al tuturor românilor din Dobrogea și Țara Românească.” Ca mitropolit, îl aduce pe Sf. Nicodim de la Tismana pe teritoriul țării pentru a porni o puternică mișcare isihastă, susținând întemeierea multor obști mănăstirești, precum cele din Mănăstirile Tismana, Vodița, Cotmeana, Cozia, Snagov, și altele. Pe lângă acestea, a hirotonit mulți preoți, trimițând ajutor și peste Carpați pentru a susține ardelenii în a-și păstra credința strămoșească.
În același timp, la sud de Dunăre, sora voievodului Țării Românești, Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab, se afla la Mănăstirea Albotina în Bulgaria ca ucenică a sfinților isihaști veniți din Sfântul Munte. Fostă țarină a bulgarilor, Cuvioasa Teofana a sprijinit la sud de Dunăre o mișcare culturală puternică, ajutând la răspândirea isihasmului în Balcani și în estul Europei. Așadar, deși Sf. Iachint și Sf. Teofana probabil nu s-au cunoscut vreodată, au fost contemporani și au muncit pentru același scop: păstrarea dreptei credințe și statornicirea în iubirea pentru Hristos.