Matei Basarab (1580–1654)
Neamul Craioveștilor a dat doi sfinți: pe Neagoe Basarab în veacul al XVI-lea și pe Constantin Brâncoveanu în veacul al XVIII-lea. Între ei totuși îl avem ca voievod în Țara Românească și pe Matei Basarab în veacul al XVII-lea. Proslăvirea lui Brâncoveanu este lesne de înțeles în urma martiriului său sfânt, însă Voievodul Neagoe Basarab este proslăvit pentru viața duhovnicească a sa, contribuția sa la cultură, și menținerea păcii în Țara Românească. Oare strănepotul său, Matei Basarab, ce a contribuit la cultura noastră?
Voievozii Radu Șerban, Constantin Șerban, și Șerban Cantacuzino sunt omiși mai sus,
dar primul s-ar plasa între Neagoe și Matei, iar ceilalți doi între Matei și Brâncoveanu.
Fost căpitan de oaste în armata lui Mihai Viteazul, Matei Basarab se întoarce de la Constantinopol domn al Țării Românești în 1632. Într-o domnie lungă de 22 de ani, Țara Românească s-a bucurat de o perioada stabilă și pașnică, menținând relații apropiate nu doar cu Poarta Otomană, dar și cu Transilvania, Polonia, și chiar și cu Moldova în ciuda disputelor repetate cu Vasile Lupu. Astfel, cronicarul moldovean Miron Costin îl va descrie ca „
om fericit peste toate domniile acei țări, nemândru, blând, drept om de țeară, harnic la răsboaie, așa neînfrânt și nespăimântat, cât poți să-l asemeni cu mari și vestiți oșteni ai lumii.”
Pe plan cultural, Matei-Vodă a susținut pe parcursul domniei sale un proiect autohton de renaștere a duhului românesc. În timpul lui, s-a reluat tipărirea cărților ce se întrerupsese veacul precedent, primind o tipografie de la Sf. Petru Movilă, mitropolitul român al Kievului din acele timpuri. Însă, voievodul nu doar a reluat tipărirea, dar a și făcut o schimbare istorică: a înlocuit limba slavonă cu limba română în viața bisericească, oficială, și civilă. Astfel, călugărul Mihail Moxa, sub îndrumarea mitropolitului Țării Românești Teofil, săvârșește prima lucrare tipărită în limba română în Țara Românească¹: „Pravila de la Govora”² (Pravila Mică), o traducere a legilor bizantine. Mai târziu, se tipărește și „Îndreptarea Legii cu Dumnezeu” (Pravila Mare), un îndreptar de credință ce adresează rânduiala clerului, călugărilor, și chiar dilemele teologice, adresând ereziile calviniste și catolice ce se răspândeau în Ardeal. Despre aceste scrieri, istoricii contemporani spun că „
însemnătatea legiuirilor este covârșitoare” și „
au contribuit din plin la afirmarea limbii române și a conștiinței românilor” (
sursă) Astfel, Matei Basarab a stăruit în a dezvolta cultura românească, îmbogățind-o cu tipăriri în limba autohtonă pentru prima dată în țările noastre.
Pe lângă acestea, Matei-Vodă este considerat cel mai mare ctitor dintre voievozi, construind zeci de biserici și mănăstiri din temelie și contribuind la multe altele atât în Țara Românească cât și în Transilvania, Moldova, Bulgaria, și în Sfântul Munte. Printre cele mai cunoscute ctitorii se regăsesc Mănăstirile Arnota, Căldărușani, Strehaia, și Plătărești, contribuind semnificativ și la mănăstiri precum Mănăstirile Tismana și Plumbuita în țară, dar și la Marea Lavră în Sfântul Munte, chiar plătind toate taxele pentru Muntele Athos în 1645. Trebuie precizat că deși Matei Basarab a iubit mănăstirile și viața athonită, tot în timpul lui s-au interzis închinările unor mănăstiri din țară către Athos pentru a se asigura că banii sunt păstrați în țară pentru a susține dezvoltarea Țării Românești.
Urmat la tron mai târziu de Șerban Cantacuzino, domnitorul care a supravegheat tipărirea primei Biblii complete în limba română, și mai apoi de Sf. Constantin Brâncoveanu, domnul sub care faimoasa artă brâncovenească înflorește din semințele sădite în timpul domniei lui Matei Basarab, marele ctitor voievod rămâne un pilon al culturii românești și al dezvoltării ortodoxe pe meleagurile noastre.
---------------------------------
¹
Diaconul Coresi a tipărit în limba română veacul precedent (1556), însă a facut-o pe teritoriul Transilvaniei deoarece nu era permis să se tipărească în limba română în Țara Românească până la Matei Basarab. Această decizie a mitropoliei, de a permite tipărirea în limba română, poate desemna și un caracter timpuriu de autonomie. Pe lângă acestea, mai avem „Scrisoarea lui Neacșu” (1521) ca fiind primul document în limba română, însă nu este o lucrare literară, ci doar o scrisoare scrisă de un negustor către un jude din Brașov, referindu-se la înaintările armatei otomane. În sfârșit, prima carte tipărită în țările noastre a fost un liturghier în 1508 tipărit în slavonă de ieromonahul Macarie.
²
Nume complet: „Pravila această iaste drept măritoriu de leage, tocmeale a sfinților apostoli, tocmite de 7 săboară: contră această și a preacuvioșilor părinți, învățătorii lumii”