Citat:
În prealabil postat de Demetrius
Ca de obicei tu rezonezi si vorbesti de cantitati, lucruri, numere.
|
Frățioare nu e vorba numai de public, părintele Necula era tare și când predica în capeluța universității la 40 de ani, prin anii 2000, când știau și mai puțini de el, deci de atunci se întrevedeau anumite calități oratorice în el.
Ce ai vrea să fac, să demonizez un om, pe care cu greșelile lui nu pot să-l urăsc, pt că rațiunea îmi spune că nu e un om rău intenționat, nu e un ticălos, nu persecută pe alții mai mici, cel mult mai sare calul sau mai calcă în străchini cu unele exprimări.
Dar și așa emite mii de ore de discurs pe an, unele filmate, altele nu, și din alea mii se extrage numai ce poate fi dubios, discutabil, interpretabil.
Eu muncind văd că numai cine nu muncește nu face greșeli vizibile și cu cât muncești mai mult, te expui la mai multe situații și la diferiți oameni care pot fi negativi.