Citat:
În prealabil postat de RappY
De acord cu ce spui tu ca sunt unele sporturi mai rele ca altele. Ce mi se pare mie pana acum totusi e ca valoarea lor duhovniceasca porneste de la neutru (0) in cel mai bun caz la negativ in cel mai rau caz. Ce incercam era sa le gasesc o valoare pozitiva duhovniceasca, nu doar pragmatica sau lumeasca. Mi-a mai venit o idee: performanta si atletismul de nivel inalt inspira frumusete, laudand creatia Lui Dumnezeu prin a-i arata maretia. Astfel si cei ce fac sport fara a fi de performanta oarecum iau parte la aceasta frumusete intr-o proportie mai mica dar existenta. Adica slavirea Lui Dumnezeu prin frumusetea si tendinta catre perfectionare a creatiei. Bineinteles facuta cu cap, suflet, si inima, nu uitand telul final.
|
Nu stiu, poate ca sporturile de echipa sunt ceva mai aproape de ce propui tu, cand fiecare trebuie sa invete sa conlucreze pentru binele general (al echipei sau ceea ce reprezinta ea etc). Cumva individualismul e lasat mai in spate pentru binele general, esti doar o rotita in ansamblu. Cuvantul EU tinde sa devina NOI. Mie personal mi-a placut si ca jucator si ca om in general de Gica Popescu, nu avea "aere" de vedeta dar muncea foarte mult, vorbea putin si la obiect, era foarte calm si dadea incredere echipei.