Citat:
În prealabil postat de Iorest
Și călugării fac competiție între ei, care e primul la slujbă în Biserică, cine face mai multe metanii, cine postește mai aspru, cine citește mai multe acatiste, paraclise, cine știe pe de rost mai multe rugăciuni ortodoxe, cine știe psaltirea pe dinafară.
|
Nu e nicio problema in a face competitie. Eu ce-am zis? Am zis astfel: "să te lași prins în competiție și să uiți pentru ce faci asta." Sunt 2 lucruri acolo nu doar primul. Cat despre paralela ta cu calugarii, sunt alte 2 lucruri de punctat:
1. Legatura dintre a posti aspru, a sti rugaciuni, etc. e mult mai directa cu crestinismul, deci poate direct sa te puna in legatura mai stransa cu Dumnezeu. Aici nu e nevoie sa cauti o legatura prea mult caci e evidenta.
2. Si astea pot fi daunatoare daca sunt motivate din spirit pur competitional ci nu de dragoste pentru frati si pentru Dumnezeu.
Vad ca tot insisti pe aceasta idee pre-crestina (e.g. olimpiada antica) de a fi mai bun pentru a fi mai bun, de a nu stagna, de a face performanta, de a fi cel mai bun pentru a fi cel mai bun. La ce bun sunt astea daca nu te apropie de Dumnezeu si de mantuire? E in regula sa fii competitiv in a-ti iubi aproapele, in a nu pacatui, in a fi cel mai smerit. Dar astea-s bune fix pentru ca te ajuta sa devii un mai bun crestin, nu pentru spiritul competitiv in sine de parca a fi cel mai bun la baschet e un scop final.
Citat:
În prealabil postat de ALARIC
Sunt sporturi si "sporturi". Sport in sens de activitate fizica cred ca e foarte benefic. Mai sunt si cele profesioniste ca meserii. Mai sunt unele "extreme" in care adrenalina da senzatii tari. Depinde despre ce vorbim. Unele sunt individuale, altele de echipa. Una e sa alergi pe pista alta e sa cari pumni adversarului pana nu se mai ridica de jos. Unii se catara la 8000 metrii punandu-si sanatatea si chiar viata in pericol, altii zboara cu masinile la multe sute de kilometrii pe ora, orice greseala putandu-le fi fatala. Nu cred ca se poate trage o concluzie clara, e de la caz la caz. In cel de fata cred ca e chiar necesar. Asta e valabil si pentru mine.
|
De acord cu ce spui tu ca sunt unele sporturi mai rele ca altele. Ce mi se pare mie pana acum totusi e ca valoarea lor duhovniceasca porneste de la neutru (0) in cel mai bun caz la negativ in cel mai rau caz. Ce incercam era sa le gasesc o valoare pozitiva duhovniceasca, nu doar pragmatica sau lumeasca. Mi-a mai venit o idee: performanta si atletismul de nivel inalt inspira frumusete, laudand creatia Lui Dumnezeu prin a-i arata maretia. Astfel si cei ce fac sport fara a fi de performanta oarecum iau parte la aceasta frumusete intr-o proportie mai mica dar existenta. Adica slavirea Lui Dumnezeu prin frumusetea si tendinta catre perfectionare a creatiei. Bineinteles facuta cu cap, suflet, si inima, nu uitand telul final.