[crincrin]

Mă amuză nevoia unora de-a caracteriza intelectuali de prim nivel drept "pseudo-intelectuali", sau "entelectuali", sau "sinecuriști", sau te miri ce.

De parcă le-ar scrie altcineva cărțile; de parcă vocea intelectualilor autentici n-ar fi destul de relevantă încât să impună subiecte pe agenda publică, deși aceștia n-au nicio funcție; de parcă n-ar fi impus teme, concepte, sintagme folosite de oricine.

Poate să te enerveze Andrei Pleșu, dar cărțile și instituțiile lui rămân: toată lumea cunoaște măcar titlul, dacă nu splendida carte "Minima moralia" (sintagma e a lui Adorno); volumele despre Îngeri și despre Parabolele lui Iisus depășesc intelectual și hermeneutic exegeza multor teologi profesioniști; sute de cercetători au beneficiat de stagii la New Europe College (printre care Mihail Neamțu, sau eu); Dilema Veche e citită în continuare de oamenii cu gust și cultură. Mai presus de toate, stilul inimitabil al lui Andrei Pleșu e un etalon pentru oricine caută să scrie bine în limba română.

Sigur, poate nu-l înghiți pe Teodor Baconschi, dar nu poți contesta nici doctoratul său savant, publicat la Desclée de Brouwer, nici eseistica sa vastă, impecabilă stilistic și ideatic, care de trei decenii ilustrează consecvent ideea de "urbanitate a credinței" – formulă care va dăinui în limba noastră. Nu mai vorbesc de binele pe care l-a făcut României ambasadorul care l-a adus pe Papa Ioan-Paul II la București, pecetluind astfel încadrarea noastră definitivă în Europa liberă și civilizată, sau semnarea la Casa Albă a acordului privind scutul antirachetă, care ne pune la adăpost de atacurile Moscovei. Ucenicul lui Bartolomeu Anania, editorul de carte creștină de la Anastasia, membrul grupul de reflecție pentru Înnoirea Bisericii (în anii 1990 la el participau Părintele Galeriu, Părintele Stăniloae, sau actualul Patriarh) a contribuit major la educarea ortodoxiei românești.

Ana Blandiana nu ne-a oferit doar splendide volume de poezii, studiate de toți elevii, ci și rezistența curajoasă la dictatura lui Ceaușescu, sau opoziția la autoritarismul fesenist al lui Iliescu, exprimat prin mineriade. Fără Blandiana, nu se înregistra victoria lui Constantinescu în 1996 și nici cotitura definitivă spre Vest a României. Sigur că securiștii care o denigrează de trei decenii încoace ar fi preferat ca România să rămână un soi de Bielorusie sau Serbie, la cheremul Moscovei, jefuită de o oligarhie securistă, și încă se zvârcolesc neputincioși dar putiniști. Tot Anei Blandiana și regretatului Romulus Rusan li se datorează singurul memorial anticomunist de care s-a învrednicit națiunea noastră, sub atâtea guverne patriotice: Memorialul Sighet.

Poate să nu-ți placă de Vladimir Tismăneanu, de pildă, ca să citez un om cu care am avut destule polemici, dar raportul de condamnare a comunismului e un reper major al istoriei noastre și, ca să se enerveze Aligică, Vieru și Toplean, al clarității morale, iar sintagma "regim ilegitim și criminal" e memorabilă și va rămâne în conștiința publică și în vocabularul curent.

Nu mai continuu.

Oricât s-ar agita toți jurnaliștii-tonomat de trei parale, toate goarnele securistoide, toți postacii și comentacii de pe Facebook, toți veleitarii cu operă de trei parale, nu ei decid cine e cu adevărat intelectual. Adevărații intelectuali sunt relevanți, și toți ceilalți se raportează spontan la ei – îi includ aici și pe cei care le parazitează imaginea și încearcă să se valideze înjurându-i. Adevărații intelectuali n-au nevoie de validarea netoților, și nici chiar a instituțiilor. Ei se recunosc și se validează între ei; la fel de natural, aceștia știu și cine e impostor, intelectual ratat sau minor, demagog, sofist arghirofil, sau pur și simplu prostănac care se află în treabă.

Și încă o veste proastă: nu rămâne nimic din agitația sterilă a mediocrilor. Numai cărțile, construcțiile, ideile, formulările marilor spirite rămân. Ele sunt metabolizate de corpul națiunii și devin carne lingvistică, imaginar colectiv, suflet național; excrementele și flegmele mediocrităților se usucă la soare și devin praf.

(Adrian Papahagi)