[cristiboss56]

Pe când Hristos îşi lua rămas bun de la ucenici, le-a zis: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă” (Ioan 14, 27). Cum se poate împlini cuvântul lui Hristos în inimile noastre, cum se poate sălăşlui pacea în noi?
Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă... însă dacă e să întrebi pe cineva dintre dumneavoastră: „Fraţilor, vă doare inima?”, îmi veţi răspunde: „Ah, mă doare atât de mult, nu-mi găsesc loc, se alarmează din tot felul de motive, nu are absolut deloc linişte...” De ce ne doare inima, din ce cauze ne alarmăm neîncetat şi nu avem în noi pacea despre care vorbeşte Domnul?
Mai înainte de toate inima doare din cauza cugetărilor, gândurilor care o rod şi îi distrug liniştea. Uneori omul gândeşte: „Iată, eu voi muri şi copiii îmi vor muri în necredinţă!”, şi acest gând nu-l părăseşte, locuieşte neîncetat neliniştea în inima lui şi nu există pace în ea. Altul a rămas fără proprietate şi avere şi gândul despre cum va vieţui în continuare îl urmăreşte... Unii au duşmani - şi cine nu are! - şi iată că omul este chinuit de gândul răzbunării împotriva vrăjmaşului, căutând ce să-i facă, şi din cauza acestor gânduri îşi petrece turbat zilele... Cum e posibil să obţii pacea într-o asemenea stare a inimii ? Cum e cu putinţa să simţi cu inima ta liniştea (odihna) desăvârşită, cum vă poate cerceta pacea?
Pacea poate să se sălăşluiască în inima noastră dacă ne vom împotrivi gândurilor noastre rele, dacă ne vom lupta prin intermediul rugăciunii neîncetate. Insă trebuie să ne rugăm cu adevărat, nu aşa cum ne rugăm noi. Iată, se rosteşte ectenia şi se cântă: „Doamne, miluieşte”: ne însemnăm automat cu semnul Sfintei Cruci, repetăm în mod automat cuvintele cu buzele, dar în inimă nu avem credinţă în aceste cuvinte. Sau atunci când preotul zice: „Să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa...”, nu vedem sensul acestor cuvinte, nu aşezăm credinţă în aceste cuvinte, şi din această cauză şi rugăciunea noastră nu ne dă linişte, e moartă pentru noi. In rugăciune avem doar cuvinte, nu şi credinţă; Domnul nostru însă este astfel că, dacă omul are în inima sa măcar o picătură de credinţă, măcar gândul că crede, pentru aceasta El e gata sâ-i dea totul şi să-l liniştească cumva negreşit. Şi de aceea, daca vrem să primim pacea în suflet, trebuie să împletim cu credinţă rugăciunea noastră. De exemplu, atunci când se cântă: „Doamne, miluieşte”, se cuvine nu doar să repeţi aceste cuvinte, ci să adaugi: „Cred că mă vei milui”...
Vă amintiţi femeia cu scurgere de sânge? De ce s-a vindecat? Ea, precum ne spune evanghelistul, doar a gândit în inimă: „Mă voi atinge de haina Lui si mă voi vindeca” - si s-a vindecat cu adevărat. De aceea trebuie să luptăm împotriva gândurilor cu rugăciunea şi să ne rugăm totdeauna cu credinţă, măcar să avem gândul să credem, şi atunci inima ni se va linişti şi va avea pace. Domnul însuşi va da această pace pentru fărâmele de credinţă pe care le vei întinde spre El.
Episcopul Veniamin Milov