[cristiboss56]

Urcuşul duhovnicesc presupune o adevărată luptă pe plan spiritual cu noi înşine, cu diavolul şi cu atracţia manifestată de materie asupra trupului material. N-a fost sfânt al lui Dumnezeu care să nu fi trecut prin sumedenie de încercări şi de ispite, ca, biruindu-le, să propăşească pe calea binelui, până la capăt. Ispitele sunt înţelese de Sfinţii Părinţi ca nişte probe la care este supus cineva spre verificarea credinţei, nădejdii, dragostei, răbdării etc. Ele sunt încercări şi tentaţii care ademenesc, împiedică de la cele bune şi folositoare şi îndeamnă la rău.
Urcuşul duhovnicesc presupune o adevărată luptă pe plan spiritual cu noi înşine, cu diavolul şi cu atracţia manifestată de materie asupra trupului material. N-a fost sfânt al lui Dumnezeu care să nu fi trecut prin sumedenie de încercări şi de ispite, ca, biruindu-le, să propăşească pe calea binelui, până la capăt. Ispitele sunt înţelese de Sfinţii Părinţi ca nişte probe la care este supus cineva spre verificarea credinţei, nădejdii, dragostei, răbdării etc. Ele sunt încercări şi tentaţii care ademenesc, împiedică de la cele bune şi folositoare şi îndeamnă la rău.
Referindu-se la numărul şi felul ispitelor, şi scriitorul filocalic Evagrie Ponticul ne spune că dracii nu lasă nimic necercetat din cele ale noastre: nici şederea, nici culcarea, nici starea în picioare, nici cuvântul, nici mersul, nici privirea (Capete despre deosebirea patimilor şi a gândurilor). Orice gest al nostru este iscodit şi cercetat, în vederea despărţirii noastre de Dumnezeu.
Sfântul Maxim Mărturisitorul ne învaţă că felul ispitelor e îndoit: unul e prin plăcere, altul prin durere. Primul e ales de bunăvoie, al doilea fără voie. Cel dintâi e născătorul păcatului şi trebuie să ne ferim de el, cum ne învaţă şi Mântuitorul, când zice: „şi nu ne duce pe noi în ispită“, care ar putea însemna şi „fă ca să nu fim ispitiţi peste puterile noastre“. Ispita prin plăcere e pedeapsa păcatului, chinuind prin dureri şi necazuri dispoziţia iubitoare de păcat. Amândouă aceste ispite, şi cea cu voie şi cea fără voie, le unelteşte diavolul: pe cea dintâi aţâţând sufletul prin plăcerile trupului, iar pe cea de a doua o doreşte diavolul, voind să strice firea prin durere, silind sufletul doborât de dureri să pună în mişcare gândurile de ocară împotriva Făcătorului. Dar noi, spune acelaşi Maxim Mărturisitorul, trebuie să ne rugăm de bunăvoie să nu ne vină ispita, ca să nu ne despărţim de dragostea lui Dumnezeu, şi pe ispita fără de voie să o răbdăm bărbăteşte, ca să arătăm că punem mai presus de toate pe Făcătorul nostru (Tâlcuire la Tatăl nostru, în Filocalia, vol. II).
Sfinţii Varsanufie şi Ioan care, după cum se ştie, s-au închis într-o încăpere şi nu comunicau cu ceilalţi din afară decât numai prin scrisori, arată că sunt ispite de la noi, de care trebuie să ne ferim şi sunt ispite cu îngăduinţa lui Dumnezeu, care sunt spre folosul sufletului. Sfântul Maxim menţionează, la rândul lui, că ispitele sunt de mai multe feluri: dinainte, dinapoi, de la stânga, şi de la dreapta. Dinainte, când ne tentează dracii prin înfăţişările materiei, dinapoi, când ne stârnesc amintirea păcatului prin gândurile ce le-am avut mai demult; de la stânga, când tulbură sufletul prin patimile trupeşti şi neînfrânate; şi de la dreapta, când năvălesc asupra sufletului prin mândrie şi slavă deşartă (Întrebări, nedumeriri şi răspunsuri, răspunsul 21, în Filocalia, vol. II).