[cristiboss56]

Harul poartă sufletul, precum o mamă îşi poartă pruncul. Când copilul, în loc să se uite după mamă, începe să se uite ştrengăreşte după altele, mama lasă copilul singur şi se ascunde. Observând că e singur, copilul începe să ţipe şi să-şi strige mama… Mama se iveşte iarăşi, ia copilul în braţe… şi copilul se strânge şi mai tare la pieptul ei. La fel face şi harul. Când sufletul îşi ia nasul la purtare şi uită că este purtat şi că se menţine prin har, atunci harul se retrage… şi lasă sufletul singur… De ce? Pentru ca sufletul să se dumirească, să simtă nenorocirea retragerii harului şi să înceapă a se lipi mai strâns de el şi să-l caute. O astfel de retragere nu se datorează mâniei, ci iubirii educative a lui Dumnezeu şi se numeşte retragere povăţuitoare.
Harul Sfântului Duh îl dobândim odată cu Sfintele Taine ale Botezului și Mirungerii. Prin participarea la cultul divin al Bisericii noastre, prin rugăciune, prin luptă duhovnicească și prin lucrarea virtuților harul se păstrează și devine lucrător în noi. Un mijloc bun pentru atingerea acestui scop este și rugăciunea inimii, care atrage Duhul Sfânt și, în același timp, constituie rodul harului.
„Învățături și scrisori despre viața creștină” – Sf. Teofan Zăvorâtul