Redăm textul integral publicat miercuri pe site-ul oficial al Episcopiei Hușilor:
Biserică, referendum, resetare
Referendumul a trecut. Din lipsă de cvorum a fost invalidat.
Unii au început să vorbească despre declanșarea unei apocalipse spirituale peste România. Că peste noapte am devenit minoritari. Că valorile creștine au fost înghițite iremediabil de către ideologiile seculariste ale societății post-creștine. Că asistăm la un hiatus insurmontabil între tradiție și cetățenii României.
Alții, triumfaliști de serviciu, cred, cu tărie, că au legitimitatea morală să afirme apodictic că Biserica a suferit o înfrângere colosală, fiindu-i afectat prestigiul și amputat dreptul la prezența ei în spațiul public. Sau că suporterii ideologiei neomarxiste sunt majoritari. Deci, în mod oficial, au dreptul să colonizeze masiv teritoriul spiritual al acestei țări.
Adică, să se așeze la pupitre sau la butoane și să dicteze doctrina totalitară a ideologiei progresist-liberale. Își arogă competența și îndreptățirea civică să ocupe centrul, iar ceilalți, care au votat Da, sunt invitați să se retragă resemnați și umiliți la periferie. Se proclamă euforic că unii, în mod intrinsec, sunt occidentalocentrici și progresiști, pe când alții sunt medievali și retrograzi.
Personal, consider că toate aceste tirade sunt butaforii verbale. Adevărul este întotdeauna în altă parte, ține de esențe.
În primul rând, referendumul a fost invalidat, pentru că mașinăria de propagandă a progresiștilor a fost mult mai abilă și mai eficientă. Biserica nu deține, din păcate sau din fericire, reflexul de a gestiona corect și în timpi reali toate minciunile, distorsionările și calomniile grosolane care au curs, în săptămânile trecute, pe albia dezbaterilor publice.
De departe, cheia „succesului” a fost asigurată de anexarea ideologică a referendumului la politică, la unul dintre partidele actuale, precum și la frica iluzorie că prin vot vor fi modificate și alte articole din Constituție, fapt care s-a soldat cu formarea unui contingent de indeciși sau deciși să nu participe la vot. Cu alte cuvinte, ura fața de un partid a fost mai intensă decât dragostea față de familie, de valorile tradiționale.
Paradoxul este că în această manevră ideologică au căzut inclusiv conservatori creștini, simpli sau intelectuali. Pentru intelectuali, și poate nu numai pentru ei, refrendumul a părut inutil și fără efecte juridice concrete, atâta vreme cât în Codul Civil art. 259, alin. 1, se stipulează, negru pe alb, ce înseamnă cuvântul „soți”.
Prin urmare, calomnia, ideologizarea malefică și dezinformarea au fost mai puternice decât bunul simț și capacitatea de a discerne între grâul adevărului și neghina minciunii. Manipulare profesionistă, ca la carte.
În al doilea rând, Biserica nu a suportat o înfrângere. De ce? Prin deducție logică și confirmată personal, mare (sau o suficientă) parte din cei care nu au votat, exceptându-i pe unii din tabăra nedemocratică #boicot sau #staucasă (pentru că s-au opus unei consultări populare), sunt atașați și cred în valorile iudeo-creștine, în familia naturală.
Vă asigur că această constatare nu se înscrie în logica învinsului care vrea cu orice preț să pară un victorios. Ce folos să mă autoamăgesc cu o victorie goală de conținut? Aș transforma și eu convingerile mele într-o ideologie. Din fericire, fug de ideologie ca dracul de tămâie. Orice ideologie ucide.
Biserica, prin acest referendum, a primit un semnal puternic că trebuie să se focuseze pe un tip de pastorație de proximitate, frontală, pe înființarea a cât mai multe grădinițe, școli confesionale, centre de catehizare creștină, așa cum sunt în Occident, pentru a oferi o alternativă tăvălugului ideologiei neomarxiste a teoriilor de gen care vor să corupă, cu nesimțire și persuasiune diabolică, mintea și inima curată a copiilor.
Am această convingere Biserica va restarta, inteligent și discret, strategiile de pastorație față de proprii credincioși, pentru că deține resursele. Cred că niciun păstor responsabil nu va susține de acum încolo că Biserica poate fi cuantificată după câte ziduri au fost ridicate, ci după cât de mult se regăsește în Biserică și ne recunoaște poporul ca păstori. Deci, în tot răul și-un bine.
De asemenea, Biserica în toată epopeea asta cu referendumul, alături de puținii intelectuali care și-au asumat public valorile de dreapta (Adrian Papahagi, Mihail Neamțu, Teodor Baconschi), a dat dovadă de dreaptă măsură și civilitate în a susține o cauză profund creștină.
Din nefericire, civilitatea aceasta ne-a „costat”: participare mică pentru o cauză atât de mare. Biserica nu a făcut decât să se comporte extrem de european: a susținut ceea ce este constitutiv Europei, rădăcinile ei creștine.
Lipsa de toleranță de care am fost acuzați este una falsă și inventată, chiar dacă, răzleț, s-au auzit voci ale unor slujitori care au transformat apologetica creștină în fricotecă necreștină. Dacă veți avea curiozitatea să vă uitați pe conturile de Facebook ale suporterilor lgbt-iști, veți fi invadați de un val inexplicabil de ură și agesați decibelic de un volum și ritm visceral de creștinofobe. Trist este că numărul celor care i-au jignit pe susținătorii și iubitorii sinceri ai valorilor creștine este majoritar, nicidecum unul izolat.
Un ultim punct. Legat de isteria ipocrită a banilor cheltuiți pe referendum, i-aș provoca pe useriștii progresiști, pe lgbt-iști luminați să încerce să devină, în mod concret, filantropi, să își asume agenda socială prin care își motivează propagandistic atitudinea antieclesială, de vreme ce au clamat pe social media, pe la diverse televiziuni că banii trebuiau cheltuiți pentru scopuri caritabile, pentru orfelinate, pentru copii din centrele de plasament, pentru familiile sărace, de a căror grijă nu mai pot dormi noaptea, și să ne ajute în Vaslui (și în orice altă parte) să întregim această operă filantropică inițiată și susținută discret de Biserică și autoritățile locale. Ar dovedi în felul acesta că nu sunt doar niște propagandiști de serviciu.
Ca o concluzie, Biserica nu trebuie să culpabilizeze pe nimeni pentru invalidarea referendumului, nici măcar poporul pe care îl păstorește. Demonizarea generalizată nu face bine nimănui. Cu atât mai puțin Bisericii, care este înțeleaptă și nu a căzut în această capcană contraproductivă din punct de vedere pastoral.
Așa cum preciza un fin intelectual al țării noastre pe contul personal de Facebook: „Socotesc referendumul ca proces binevenit: a resetat niște coordonate, a developat radiografia României actuale și ne-a scos din somnolență civică, adică din băltirea în prea numeroasele noastre iluzii colective” (Teodor Baconschi).
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|