Sfantul Talasie Libianul își exprimă convingerea că inima bună nutrește gânduri bune, „căci precum este comoara ei, așa sunt și gândurile ei”.
Faptul că atât gândurile bune, cât și cele rele pornesc din inimă, nu înseamnă că harul dumnezeiesc și satana se află în ea în același timp. Sfântul Diadoh al Foticeei precizează acest lucru: „E drept că inima izvorăște și din sine gânduri bune și rele, dar nu rodește prin fire cugetările rele, ci amintirea răului i s-a făcut ca un fel de deprindere din pricina rătăcirii dintâi, însă cele mai multe și mai rele dintre gânduri le zămislește din răutatea dracilor; dar noi le simțim pe toate ca ieșind din inimă”. În continuare, Sfântul Diadoh arată că „harul își ascunde prezența sa în cei botezați, așteptând hotărârea sufletului”. Dacă omul păzește poruncile lui Hristos și cheamă neîncetat numele Lui, „focul sfântului har se va revărsa și peste simțurile mai de dinafară ale inimii, arzând cu totul neghina pământului omenesc”. Aflându-se în această stare de sporire a păzirii poruncilor și chemând neîncetat numele Domnului, „adierea Duhului Sfânt” va stinge săgețile diavolului „încă pe când sunt în aer”, înainte ca ele să atingă trupul.
Prin urmare, în inimă are loc cea mai mare luptă a nevoitorului creștin.
(Mitropolit Hierotheos Vlachos)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|