View Single Post
  #2  
Vechi 12.03.2018, 21:36:29
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Despre Sfânta Liturghie a darurilor înainte sfințite!

Pr. Ciprian Bâra :
Chiar dacă textul Sfintei Liturghii a darurilor înainte sfințite este mult mai vechi, autorul lui este, potrivit tradiției, Sfântul Grigorie Dialogul, Episcopul Romei. El a contribuit la îmbogățirea și sistematizarea acestei rânduieli speciale de împărtășire a credincioșilor unită cu Vecernia, în timp cât a stat la Constantinopol. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește astăzi, 12 martie, pentru că în această zi, în anul 604, a trecut la cele veșnice.
Postul Mare este o perioadă de pocăință, de întristare și de plângere a păcatelor. De aceea, Părinții Bisericii au hotărât ca în această călătorie spre Slăvitul Praznic al Învierii lui Hristos să nu se săvârșească Sfânta Liturghie în afara zilelor de sâmbătă și de duminică, lucru afirmat și de hotărâri ale Sinodului de la Lodiceea: „Nu se cuvine să aducem ofrandă de pâine în timpul celor 40 de zile decât numai în zilele de sâmbătă și duminică“.
De ce Daruri înainte sfințite?
În această perioadă pregătitoare întâmpinării zilei Învierii se înmulțesc metaniile, limbajul liturgic și veșmintele se schimbă, devin cernite, pentru a chema și ajuta sufletul și trupul în starea de pocăință. Întreaga Biserică respiră acum duhovnicește în ritmul unei rugăciuni scurte și intense: „Miluiește mă, Dumnezeule, miluiește mă”.
În întreaga perioadă a Postului Mare, cu excepția zilelor aliturgice, de luni până vineri, se poate săvârși Liturghia Darurilor înainte sfințite sau a Sfântului Grigorie Dialogul.
În cadrul acestei liturghii sunt folosite Daruri sfințite la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur sau a Sfântului Vasile cel Mare, săvârșite în sâmbăta sau duminica precedentă. Este considerată Liturghie deoarece în cadrul ei are loc împărtășirea preoților și a credincioșilor cu Sfintele Taine, cele de viață făcătoare.
Părintele profesor dr. Viorel Sava menționează că, potrivit unor documente, unii creștini aveau obiceiul de a lua la casele lor o parte din Sfânta Împărtășanie de la Liturghia duminicală pentru a se cumineca în cursul săptămânii. Din cauza pericolului profanării, acest obicei a fost îngrădit începând din secolul al IV lea.
Un alt factor care a dus la folosirea pentru împărtășire a Darurilor înainte sfințite au fost monahii retrași în singurătate pentru perioade îndelungate de timp, care păstrau în chilia lor Sfânta Împărtășanie, iar când se împărtășeau făceau aceasta într un cadru ceva mai solemn.
De asemenea, nu trebuie exclusă din întregul proces de naștere și existență a acestei rânduieli și evlavia deosebită a creștinilor care doreau în primele veacuri să se împărtășească și în restul zilelor din săptămână, când nu se săvârșeau celelalte două Sfinte Liturghii.
Privind cu atenție cuprinsul Liturghiei Sfântului Grigorie, textele liturgice ne dezvăluie, într o teologie specifică Triodului, scopul săvârșirii acestei rânduieli în zilele Postului Mare. De exemplu, Rugăciunea amvonului, care diferă de rugăciunea de mulțumire obișnuită, joacă un rol hotărâtor în oficiere, fiindcă precizează semnificația Cuminecării în Postul Mare. Aceasta este acordată acum de Biserică ca o îngăduință și binecuvântare, pentru a da credincioșilor puterile duhovnicești necesare atingerii țintei alergării lor. Astfel, această rugăciune e un rezumat al întregii spiritualități a Triodului în cele două dimensiuni majore ale sale: lupta împotriva patimilor și pregătirea în vederea Paștelui. „Stăpâne Atotțiitorule, Cel ce cu înțelepciune ai zidit toată făptura și pentru nespusa Ta purtare de grijă și multa Ta bunătate ne ai adus pe noi întru aceste preacinstite zile, spre curățirea sufletelor și a trupurilor, spre înfrânarea poftelor și spre nădejdea Învierii...“ (din Rugăciunea amvonului)
Vechimea
Cea mai veche însemnare a acestei rânduieli este cea din „Codex Barberini”, unde nu apare menționat nici un autor.
Prima mărturie pe care o avem cu privire la oficierea Liturghiei Darurilor înainte sfințite împreună cu Vecernia este din veacul al VI lea, la Constantinopol. La începutul secolului al VII lea este menționată în Cronica pascală (617). În anul 692, la Sinodul Trulan, această practică a fost consacrată și limitată la perioada Postului Mare. Canonul 52 al Sinodului Trulan a statornicit rânduiala ca „în toate zilele Sfântului și Marelui Post, afară de sâmbătă și duminică și de sfânta zi a Bunei Vestiri, să se săvârșească Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite”.
De a lungul vremii, această Liturghie a fost pusă pe seama mai multor Sfinți Părinți. În cele din urmă, datorită celor din Sfântul Munte Athos, începând cu secolul al XVI lea, drept autor al acestei Liturghii a fost socotit Sfântul Grigorie Dialogul.
Când se săvârșește?
Cât privește timpul săvârșirii, la început, Liturghia Darurilor era oficiată seara, la vremea potrivită a Vecerniei. Astfel, credincioșii ajunau în ziua respectivă, iar Liturghia era o priveghere sau o slujbă nocturnă: începea seara și se termina târziu, în cursul nopții. Din motive practice, astăzi, în majoritatea bisericilor, Liturghia Darurilor se săvârșește dimineața, poate și pentru că în acest fel Cuminecarea are loc la aceeași oră ca de obicei.
Conform îndrumărilor tipiconale din Liturghier este obiceiul ca această Sfântă Liturghie a Darurilor înainte sfințite să se săvârșească miercurea și vinerea în Sfântul și Marele Post, afară de ziua de vineri din săptămâna Sfintelor Pătimiri, când nu se săvârșește nici o liturghie. Ea se poate săvârși totuși și în zilele de luni, marți și joi din Sfântul și Marele Post, afară de luni și marți din prima săptămână a Postului Mare, când sunt zile aliturgice, și de Joia Mare, când se săvârșește Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Se mai săvârșește, de asemenea, joi, în săptămâna a cincea din Postul Sfintelor Paști (Joia Acatistului), precum și luni, marți și miercuri, în săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului.
Liturghia Darurilor a fost atât de intim legată de Triod, încât a devenit trăsătura caracteristică a acestei perioade. Unele manuscrise o și numesc „dumnezeiasca Liturghie a Sfintelor Păresimi”.
Frumoasa rânduială a acestei Liturghii, cu cântări și citiri biblice ce îndeamnă la smerenie, se potrivește foarte bine pentru atmosfera Postului Mare, chemând pe toți dreptcredincioșii creștini la post, înfrânare, bună făptuire, iertare și Împărtășirea cu Sfintele Taine.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote