Subiect: Sfintii Zilei
View Single Post
  #1036  
Vechi 23.02.2018, 00:51:51
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Sfântul Policarp era din Efes, în Asia Mică, și s-a născut din părinți binecredincioși, Pangratie și Teodora, pe când ei erau în temniță pentru credința în Iisus Hristos Domnul. Fiind osândiți la moarte părinții săi și tăindu-li-se capetele, pruncul a fost luat și crescut de o creștină milostivă, Calista, care l-a botezat, dându-i numele Policarp. Calista l-a învățat pe Sfântul Policarp dreapta credință și poruncile vieții după Evanghelia Domnului. Pe când avea 20 de ani, tânărul Policarp a aflat că Sfântul Evanghelist Ioan propovăduiește cuvântul Domnului în părțile Asiei și, dorind foarte mult să-l vadă, a mers la dânsul. Pe vremea împăratului Traian, Sfântul Ioan Evanghelistul l-a așezat pe Sfântul Vucol, Episcop în Smirna, dându-i ajutor pe Sfântul Policarp. Asemenea și Sfântul Vucol, înainte de a muri, l-a așezat pe Sfântul Policarp în locul său. Păstorind vreme îndelungată, el i-a adus pe mulți păgâni la Hristos. Pe vremea împăratului Antonin Piul (138-161), către anul 158, Sfântul Policarp a mers la Roma, unde, împreună cu Papa Anicet, au statornicit data sărbătorii Învierii Domnului pentru întreaga creștinătate. Pe vremea împăratului filosof Marc Aureliu (161-180), Sfântul Policarp a fost ars de viu pentru credința sa în Mântuitorul Iisus Hristos, primind astfel cununa muceniciei. Dregătorul i-a spus înainte să-l omoare: „Blesteamă pe Hristos și cruță-ți bătrânețile”. Iar Policarp a răspuns: „De 86 de ani Îl slujesc pe Hristos și nu mi-a făcut niciodată nici un rău. Cum aș putea blestema pe Binefăcă*torul și Mântuitorul meu?”
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote