[cristiboss56]

Sfântul Cuvios Antonie cel Mare era egiptean de neam, din satul Coma, din Egiptul de Sus. S-a născut către anul 250, învăţând de la părinţii săi, care erau foarte bogaţi, credinţa în Hristos Iisus. A trăit deci pe vremea lui Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-337), ajungând până în zilele binecredinciosului împărat Constantin cel Mare (306-337) şi ale fiilor săi. Pe când avea 20 de ani, Antonie a plecat în pustie, povăţuindu-se după viaţa pustnicilor care locuiau acolo. Fiind tânăr, sfântul a început a lupta cu trupul său, aprins fiind de ispita desfrânării. Atunci el s-a mutat într-un cimitir păgânesc, locuind în nişte morminte. Şi a adus vrăjmaşul asupra lui tot felul de năluciri, pofte şi năvăliri de fiare înspăimântătoare, ducându-l aproape de deznădăjduire. Şi abia după multă vreme Domnul i-a trimis raze de uşurare. „Unde erai Doamne când mă luptam?” a întrebat Antonie. „Eram lângă tine şi te ajutam”, i-a răspuns Domnul. Şi rugându-se a simţit întărire. Atunci avea 35 de ani. Simţind nevoia de singurătate, s-a suit într-un munte, unde 20 de ani a petrecut într-o cetate părăsită. Şi a ieşit de acolo Cuviosul Antonie învăţat de Dumnezeu şi mulţi oameni veneau la el pentru a fi povăţuiţi şi vindecaţi de boli. La cererea Sfântului Atanasie a coborât în Alexandria, întărind acolo credinţa ortodoxă împotriva arianismului. Trăind 105 ani, s-a mutat la Domnul, viaţa sa fiind scrisă de Sfântul Atanasie cel Mare. Icoana sa făcătoare de minuni se află la Biserica Domnească „Sfântul Anton”-Curtea Veche din Bucureşti.