[cristiboss56]

Toate nenorocirile care se întâmplă, toate tragediile care se întâmplă, toate greutăţile care apar în familiile creştine, în grupurile creştine – între oameni, în general – se întâmplă tocmai pentru că oamenii în profunzime sunt bolnavi, nici nu-şi dau seama de aceasta, nu cunosc aceasta, şi fiecare vrea şi se străduieşte să proiecteze starea sa bolnăvicioasă asupra celorlalţi, vrea şi se străduieşte ca ceilalţi să aprobe starea lui bolnăvicioasă şi părerea lui greşită. Fireşte, şi ceilalţi au starea lor mai puţin bună, şi astfel se creează conflicte, se creează certuri, războaie, lupte, există neînţelegeri şi, în cele din urmă, creştinii nu reuşesc să conlucreze, nu reuşesc să convieţuiască. Fiecare are „religia” lui, fiecare are „dumnezeul” lui, fiecare Îl „adoră” după cum crede el pe Dumnezeu, dar nu se simt în adânc fraţi – fiindcă lipseşte iubirea despre care am vorbit –, nu sunt cu adevărat fraţi, nu sunt cu adevărat un singur om. Un om care provine din întâiul Adam şi din cel de-al doilea Adam, Iisus Hristos.
(Arhim. Simeon Kraiopoulos, Te cunoşti pe tine însuţi? Viaţa duhovnicească şi problemele psihologice, Editura Bizantină, Bucureşti, 2008, p. 108)