Și să-ți mai explic ceva, cazul Penticostei, un iudeu vorbește în limba persană ceva, este înțeles de 5 cetățeni persani, aceștia exclamă, aleluia, sunt minunatele cuvinte ale lui Dumnezeu, iar 8 iudei care asistă la scenă, necredincioși, devin credincioși prin acest semn al limbilor fiindcă observă că fratele lor iudeu, apostolul Petru, să zicem, a vorbit prin Duhul sfânt într-o limbă pe care nu o cunoștea, respectiv limba persană, dovada fiind cei 5 cetățeni persani care au rămas uimiți de acest fapt. Pricepi ?
|