View Single Post
  #851  
Vechi 02.01.2018, 23:20:42
gpalama's Avatar
gpalama gpalama is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.02.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.285
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Penticostalul Traditional Vezi mesajul
Uneori, cand te agiti prea tare, ( inca nu mi-ai raspuns daca din cand in cand bei mai multe pahare de vin) spui minciuni cu nemiluita. Nu le mai cerni.
Ca si aia cu "invatatura oficiala a cultului penticostal"

Singurii care au bolborosit sunt boscoroditorii limbii slavone.
Si acestia NU erau in Biserica Penticostala
Uite aici:
https://cuvseraphimrose.wordpress.co...irea-in-limbi/
Citat:
O persoană a recunoscut că, asemenea multor altora, după ce a vorbit în limbi, „rosteam adesea silabe fără sens în efortul de a-mi provoca fluxul rugăciunii în limbi” (Sherill, p. 127); eforturi care, departe de a fi descurajate, sunt recomandate cu zel de către penticostali. „A scoate sunete pe gură nu înseamnă, desigur, „a vorbi în limbi”, dar acest gest poate constitui un act onest de credintă, pe care Duhul Sfânt îl va onora dăruindu-i acelei persoane puterea de a vorbi într-o altă limbă” (Harper, p. 11).

Un alt pastor protestant spune: „Se pare că greutatea initială de a vorbi în limbi nu este altceva decât constiinta că tu esti acela care trebuie „să vorbească” în continuare, cu orice pret… Primele silabe si cuvinte pot să-ti sune ciudat la ureche. Ele pot fi rostite cu greutate sau pot fi chiar nearticulate. E posibil să crezi chiar că le inventezi. Dar în măsura în care vorbesti fără oprire si cu credintă… Duhul va alcătui pentru tine o limbă de rugăciune si de laudă (Christenson, p. 130).

Un „teolog” iezuit ne povesteste cum a pus el în practică aceste sfaturi: „După micul dejun am simtit că ceva mă trage aproape irezistibil către capela unde m-am asezat să mă rog. Luându-mă după descrierea lui Jim, despre cum a primit el darul limbilor, am început să rostesc încet, numai pentru mine: „La, la, la, la”. Spre marea mea uluire a urmat o miscare rapidă a limbii si buzelor însotită de un sentiment extraordinar de devotiune interioară” (Gelpi, p. 1).
La, la, la nu este rugaciune domnule si nu este limba, si nu asa se incepe o rugaciune catre Dumnezeu.