[cristiboss56]

1. Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul s-a născut într-un sat nu departe de Rădăuţi, din părinţi binecredincioşi, primind la botez numele de Dimitrie.
Iubind cele duhovniceşti, a părăsit încă de la vârsta de 16 ani casa părintească şi a intrat în obştea mănăstirii din Rădăuţi închinată Sfântului Nicolae, nevoindu-se şi sporind în credinţă şi în fapte bune, în rugăciune şi în privegheri de toată noaptea. Se îndeletnicea zilnic cu citirea cărţilor Sfinţilor Părinţi şi a cărţilor de slujbă, arătând ascultare şi smerenie în toate cele încredinţate lui de stareţul acestei obşti.
Ca răsplată a nevoinţelor sale a primit chipul îngeresc, cu numele de David, însă râvna pentru nevoinţele duhovniceşti mai aspre l-a îndrumat către mănăstirea Sfântului Leontie de la Rădăuţi, aproape de satul Laura de astăzi. Aici, lucra ziua împreună cu vieţuitorii mănăstirii, iar noaptea se ruga în chilia sa necontenit. Văzându-i râvna şi simţindu-i dorinţa neîncetată după Dumnezeu, stareţul mănăstirii i-a dat schima cea mare, la sfatul părintelui său duhovnic, primind numele de Daniil.
Nu după multă vreme de la primirea schimei celei mari, s-a retras, cu binecuvântarea stareţului său, lângă pârâul Viţău, în pădurile din jurul Putnei, unde şi-a săpat într-o stâncă o chilie care se vede şi astăzi, nu departe de Mănăstirea Putna. Asprele sale nevoinţe îl vor face repede cunoscut, fiind căutat de mulţi credincioşi spre a-i cere sfat şi îndrumare duhovnicească dar şi pentru a mijloci la Dumnezeu pentru vindecarea bolilor sufleteşti şi trupeşti.
Între nenumăraţii săi fii duhovniceşti care-l cercetau adesea, pomenim pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare († 1504), care a primit de la Cuviosul sfaturi duhovniceşti şi binecuvântare. Se spune că pentru întâia dată Ştefan a venit la chilia Cuviosului în anul 1451, când tatăl său fusese ucis la Reuseni. Sfântul l-a îmbărbătat şi i-a prorocit că va ajunge domnitor, ceea ce s-a şi împlinit peste şase ani (1457). La sfatul Cuviosului, marele Ştefan a ctitorit, în 1466, Mănăstirea Putna.
După sfinţirea acesteia, în 1470, Cuviosul a mers să pustnicească la stânca Şoimului, lângă Voroneţ. Ştefan cel Mare l-a cercetat şi acolo, în anul 1476, după înfrângerea de la Războieni. Sfântul sihastru l-a încurajat să strângă iarăşi oaste şi să apere ţara şi creştinătatea de păgânii năvălitori. Voievodul l-a ascultat şi a făgăduit că după fiecare biruinţă va ridica o biserică, ceea ce a şi împlinit. Astfel, alături de marele Voievod, Sfântul Daniil ocrotea Moldova prin rugăciunile sale cele neîncetate şi bine-primite de Dumnezeu.
În anul 1488 marele Ştefan a construit, în doar patru luni şi jumătate, Mănăstirea Voroneţ. Cuviosul Daniil a venit atunci în obşte, fiind ales ca stareţ. Aici a povăţuit obştea monahală şi pe pustnicii din împrejurimi, fiind părinte duhovnicesc şi multor credincioşi care-l căutau pentru folos sufletesc. Dumnezeu i-a dăruit şi darul facerii de minuni, pe care Cuviosul căuta din smerenie să-l ascundă în tot chipul.
Totuşi vindecările de boli şi izgonirea duhurilor necurate erau semne ale sfinţeniei sale, pentru care era mult cinstit. Cuviosul Daniil a trecut cu pace la Domnul Hristos, Căruia I-a slujit din fragedă tinereţe, în anul 1496. Pe piatra de mormânt aşezată de Sfântul Voievod Ştefan, stă scris: Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimnicul Daniil.
În anul 1547, din porunca mitropolitului Moldovei Grigorie Roşca († 1570), ucenic al său, chipul i-a fost zugrăvit, cu aureolă de sfânt, deasupra uşii de la intrare, pe latura de miazăzi a bisericii. Pe pergamentul pe care Cuviosul Daniil îl ţine în mână stă scris: „Veniţi, fiilor, ascultaţi-mă pe mine şi vă voi învăţa frica Domnului” (Psalmul 33, 11).
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat la 21 iunie 1992, rânduindu-i zi de prăznuire la 18 decembrie
2. Sfinţii Mucenici Sebastian şi Zoe – Sfântul Mucenic Sebastian s-a născut în anul 255 în oraşul Narbona din Galia (Franţa de astăzi), dar a crescut în Mediolan (Milan – Italia) de unde era familia sa. În anul 283 a trebuit ca fiu de nobil ce era, să intre în armata împăratului Carin (283-285). Dorinţa lui Sebastian era aceea de a ajuta pe creştini în suferinţele şi necazurile lor. Ocazia s-a ivit atunci când doi fraţi, Marcelin şi Marcu, mărturisiseră pe Hristos cu mult curaj şi îşi aşteptau moartea în linişte.
Părinţii lor, Tranquilin şi Marcia, ceruseră judecătorilor un răgaz de 30 de zile pentru a-i readuce la păgânism. În clipa aceasta de grea cumpănă a venit la ei Sebastian, comandantul cohortei I de pretorieni. Cei de faţă au rămas uimiţi auzindu-l pe Sebastian cum îi îmbărbăta pe cei doi fraţi să moară pentru credinţa lor în Dumnezeu: Ostaşi ai lui Hristos, iată că prin înălţarea sufletelor voastre v-aţi apropiat de biruinţă.
Nu vă lipsiţi de El pentru o astfel de tânguire nefolositoare… Dacă părinţii şi fraţii voştri ar şti de viaţa cea veşnică, cea plină de bucurie, s-ar sârgui să meargă şi ei împreună cu voi. Toate acestea s-au întâmplat în casa lui Nicostrat, care se ocupa cu paza celor întemniţaţi. Soţia lui Nicostrat, de şase ani era mută. Văzând aceasta pe Sebastian cum încuraja pe cei doi mucenici, a căzut în genunchi înaintea lui arătându-i că este mută.
Sebastian i-a făcut semnul crucii peste gură şi în clipa aceea şi-a recăpătat glasul. În urma acestei minuni, mucenicii Marcu şi Marcelin şi părinţii lor Marcia şi Tranquilin, Zoe şi soţul ei Nicostrat şi încă 16 din cei întemniţaţi au primit sfântul botez din mâinile pretoului Policarp.
În momentul când persecuţia împotriva creştinilor s-a înteţit, Zoe a fost prinsă în timp ce se ruga la mormântul Sfântului Apostol Petru şi după cinci zile de temniţă a suferit moarte martirică. Marcelin şi Marcu au fost supus supliciilor şi în cele din urmă au primit moarte martirică. Sfântul Mucenic Sebastian a murit în hipodrom (locul de întrecere al călăreţilor) încredinţând sufletul său lui Dumnezeu în chip mucenicesc.
3. Sfântul Ierarh Modest – A fost stareţ al Mănăstirii Sfântului Teodosie din Palestina. În anul 614, patriarhul Zaharia al Ierusalimului i-a încredinţat Cuviosului Modest grija eparhiei, pe durata exilului său. După moartea lui Zaharia, Modest a fost ales patriarh. A fost un păstrător al Ortodoxiei şi luptător împotriva ereziilor. A trecut cu pace la Domnul.