[cristiboss56]

Gândurile şi înfruntarea lor
IEROMONAHUL BENEDICT AGHIORITUL
1. Nevoinţa aspră
S-a spus de multe ori că pentru cel ce se roagă rugăciunea este o faptă dinamică, folositoare şi plăcută lui Dumnezeu. Acest fapt adevărat îl irită pe diavol şi-l face să lupte împotriva celui ce se roagă. De aceea credinciosul care doreşte unirea sa cu Dumnezeu, întâlneşte piedici diavoleşti organizate în sisteme capabile şi de o ofensivă înfricoşător de bine programată. Din pricina acestei ofensive programate rugăciunea devine uneori o faptă obositoare, care pricinuieşte o osteneală mai mare decât oricare altă lucrare. De aceea, unul dintre părinţii pustiei subliniază: "Nu există osteneală mai mare decât a se ruga cineva lui Dumnezeu. A se ruga cineva până la ultima sa suflare, cere nevoinţă. Şi nu numai rugăciunea este aceea care oboseşte, ci mai ales războiul îndârjit al diavolilor este ceea ce face rugaciunea mai obositoare".
Mânia diavolilor împotriva celor ce se roagă este vădita. Războiul viclenilor diavoli împotriva celor ce se roagă este de două feluri: la vedere şi nevăzut, pentru începători şi pentru cei desăvârşiţi. La începători foloseşte de multe ori şi războiul văzut. Foloseşte sunete, obiecte, pricinuieşte zgomote ca să-i poată distrage de la rugăciune. Totuşi şi pe începători şi pe cei desăvârşiţi îi luptă mai ales prin gânduri. Aşadar, cel ce a început lupta împotriva gândurilor, şi-a luat asupra sa o nevoinţă aspră deoarece gândurile constituie piedica cea mai mare pe care o întâmpină omul în curăţirea şi desăvârşirea sa duhovnicească şi la această desăvârşire nu se ajunge altfel, decât numai prin chemarea neîncetată a numelui Domnului nostru lisus Hristos. Iar chemarea trebuie să fie atât de deasă, încât, aşa cum subliniază Sfântul Grigorie Teologul "e mai de preferat să pomenească cineva pe Dumnezeu, decât să respire".
Dar mai există şi războiul lăuntric. Nici un război nu este atât de sălbatic, precum acela al unui gând viclean ce se cuibăreşte în sufletul nostru şi ne războieşte de acolo. Toate cele ce provin dinlăuntrul nostru sunt mai grele decât cele ce ne atacă din afară. Cariul ce se naşte în lemn, roade mai mult miezul lemnului. Bolile ce se nasc dinlăuntrul nostru sunt viclene şi pricinuiesc o catastrofă mai mare decât cea pricinuită de cauze exterioare. Statele de asemeni nu au fost distruse atât de mult de duşmanii exteriori, precum au fost distruse de cei dinlăuntru. Aşadar, sufletul nu poate fi distrus atâta de maşinaţiile ce vin din afară, precum de bolile ce se sădesc înlăuntrul nostru, adică de gândurile necurate şi hulitoare.

《va urma 》