View Single Post
  #12  
Vechi 16.08.2017, 14:35:26
Florinvs Florinvs is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2012
Locație: Husi, judetul Vaslui
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.893
Implicit

7. Invatamant

In 1990 existau in Husi urmatoarele unitati de invatamant:

-O singura cresa

-Gradinite si camine , multe din ele functionand insa in cladiri vechi, nationalizate in 1948

-Un numar de 6 scoli generale, astfel:

-Scoala generala nr. 1, situata in zona centrala.
Localul actual al acestei scoli a fost inaugurat in 1975, avand: 20 sali de clasa, 3 laboratoare, doua cabinete, 6 ateliere, centrala termica si teren de sport.

-Scoala generala nr. 2, situata in zona centrala, dar deserveste si cartierul de case Plopeni.
Localul actual a fost inaugurat in 1950, avand 15 sali de clasa si doua ateliere.

-Scoala generala nr.3, situata in cartierul Stadion, dar deserveste si cartierul de case Brosteni si cartierul Gara-Saca.
In februarie 1990 este inaugurata actuala cladire, dupa un proiect al inginerului Constantin Maria. Initial, era vorba de consolidarea unei cladiri mai vechi, dar, printr-un artificiu, autoritatile locale de atunci (prima secretara Maria Roman- cladirea a inceput sa fie construita inainte de 1989) pacalesc intr-un fel autoritatile centrale, si in loc de consolidarea unei cladiri mai vechi, construiesc o cladire complet noua.
Cladirea are: 14 sali de clasa, doua laboratoare si 4 cabinete.
Unul dintre directorii acestei scoli a fost Petrica Baltag.

-Scoala generala nr.4, situata in cartierul de case Bulgari, care deserveste si cartierele de case Raiesti si Dric.
In 1961 este inaugurat actualul local.

-Scoala generala nr.5, situata in cartierul de case Corni. In prezent este inchisa.
Localul actual a fost construit intre anii 1930- 1932.

-Scoala generala nr. 6, situata in cartierul de case Dobrina. In prezent este inchisa.
Localul actual a fost construit in 1961.


Insa numarul locurilor disponibile in aceste 6 scoli generale in 1989 era cvasi-insuficient , la unele scoli invatandu-se in 3 schimburi!

Desi calitatea invatamantului, a disciplinei din scoli, a respectului pentru profesori erau mult mai bune inainte de 1989, totusi existau si unele aspecte negative, in special ideologizarea invatamantului si îndoctrinarea politica a elevilor.


-O scoala profesionala, care functiona intr-o cladire veche


-Un liceu cu profil agro-industrial, astazi Colegiul National Agricol Dimitrie Cantemir.

Infiintat in 1908, ca scoala de viticultura.

Intre 1910-1912 este construit localul vechi, din cartierul Brosteni.

In perioada interbelica, sub conducerea lui Constantin Hogas, liceul inregistreaza o dezvoltare notabila: in 1924 este extins vechiul local, intre 1935-1938 este construita crama-pivnita, laboratorul, uzina electrica, statia de avertizare a manei la vii, atelier de dogarie, bucataria, sufrageria de vara. intre 1942-1943 mai sunt construite laboratorul si locuinta directorului ("Istoria Husilor" 1995).

Dupa 1961, cand se termina colectivizarea agriculturii, liceul inregistreaza o dezvotare notabila. In 1966 este ridicat la rang de liceu, iar, in 1974, prin unirea cu fostul Liceu Mihail Kogalniceanu, devine "Liceul Agroindustrial".

Cu concursul IAS Husi si in special a directorului acestuia, renumitul Ioan Neamtu, baza materiala a liceului se dezvolta constant. In 1967 este inaugurata sera de flori si legume. Se realizeaza: ferma scolii (in suprafata de 65 ha), microcomplex viticol, microcomplex zootehnic, parcul de masini si tractoare, 25 de cabinete si laboratoare tehnologice, in 1980 fondurile puse la dispozitia liceului de catre IAS Husi ajungand la 1.500.000 lei.

Din pacate, dupa 1990, datorita situatiei dezastroase din agricultura romaneasca, a aberantei legi 18/1991, si situatia acestui liceu se degradeaza. Intr-o zona cu un potential agricol enorm precum cea a Husului, acest liceu ar trebui sa fie unul de top. Insa, din pacate, astazi multi absolventi nu profeseaza in meseria in care s-au pregatit (mecanici agricoli, zootehnisti, horticultori, etc)!



-Un liceu teoretic, astazi Colegiul National Cuza-Voda Husi

A fost infiintat initial ca si gimnaziu, in anul 1889. In 1913 este inaugurata cladirea veche si sala de sport.

Din 1918 devine liceu.

In 1933 este inaugurata si fosta casa a directorului, astazi biblioteca liceului.

In 1959 la cladirea veche se adauga alte doua corpuri.

Intre anii 1969-1970 este construita cladirea noua, in 1970 se introduce incalzirea centrala cu calorifere, in 1972 se construiesc vestiarele langa sala de sport.

Cladirea veche este grav afectata de cutremurele din 1977 si 1986, fiind ulterior consolidata.

Pentru o scurta perioada de timp, in anii 80, au existat cateva clase cu profil industrial, care pregateau muncitori calificati (strungari, frezori, etc), practica acestora facandu-se la SUC/Petalul.

In 1990 directorul liceului era Gheorghe Hoha, dupa 1990 fiind un timp senator si astazi consilier local.




-Clubul Elevilor- pe atunci Clubul Pionerilor

Functioneaza intr-o cladire veche, frumoasa, situata langa sediul primariei.

Desi inainte de 1989 existau multe ingerinte politice si ideologice in activitatea acestei institutii, totusi s-au realizat atunci si cateva lucruri bune, existând cercuri tehnico-aplicative, artistice, de desen, de muzica, sportive, etc, unde elevii isi puteau dezvolta sau insusi diverse aptitudini.


8. Institutii de cultura

Si inainte de 1940 Husul a fost un important centru cultural al tarii (este adevarat- nu de talia Bârladului) , in Husi nsau in jurul sau nascandu-se mari personalitati din istoria poporului roman, precum: A.I.Cuza (desi locul nasterii acestuia este discutat cu Bârladul) , Dimitrie Cantemir, Alexandru Giugaru, Nicolae Malaxa, Mihai Ralea, Mina Dobzeu, Stefan Dimitrescu, , fara ca lista sa fie epuizata.

Din pacate insa, potentialul cultural al orasului a fost foarte slab valorificat, neexistant nici macar o casa memoriala!

Principalele institutii de cultura din oras erau in 1989:


-Casa de cultura Alexandru Giugaru, care functioneaza (din 1968) intr-o cladire veche, construita in 1892, cladire cu valoarea istorica si arhitecturala.

Inainte de 1989 era relativ bine intretinuta, dar astazi se afla intr-o stare de degradare avansata.

Desi chiar si Gheorghe-Gheorghiu-Dej, când a fost intr-o vizita la Husi, a promis ca va aloca fonduri pentru constructia unui local nou si modern pentru casa de cultura, acest lucru nu s-a realizat.

In 1989 in incinta casei de cultura functionau diverse formatii si brigazi artistice, coruri, trupe de dansuri populare si moderne, etc.

Se remarca activitatea ansamblului muzical Trandafir de la Moldova, sau a ansamblului muzical Stejarelul din comuna Padureni, condus de primarul de acolo Temistocle Diaconu (care a fost cu acest ansamblul in turnee artistice in Europa si inainte de 1989).




-Biblioteca municipala Mihai Ralea

Initial a functionat intr-una din cea mai frumoasa cladire din oras, care era situata langa actuala cladire a postei.

In 1986 cladirea in care functiona biblioteca este afectata de cutremur.

In 1988, motivandu-se ca nu se gasesc chipurile fonduri pentru consolidarea cladirii, autoritatile locale de atunci (prima secretara Maria Roman) comit o adevarata crima impotriva culturii husene, demoland cladirea! Pe locul ei a inceput constructia unui bloc, si aceasta abandonata dupa revolutie. Astazi, pe locul unde era vechea biblioteca, exista terasa La Posta!

Actualul sediu al bibliotecii municipale a fost inaugurat la 15 ianuarie 1991, fiind situat la parterul unui bloc de pe strada A.I.Cuza.




-Fostul teatru de vara, care era situat in incinta parcului Cuza-Voda. Cu ocazia lucrarilor de modernizare a parcului din ultimii ani, acesta a fost din pacate desfiintat.




-Fostul cimematograf

Primul cinematograf din Husi a fost instalat inainte de 1940, in cladirea care astazi gazduieste Casa Armatei, si s-a numit Rodina.

In anul 1983 se da in folosinta cinematograful Dacia care are doua sali (A-300 locuri, B-180 locuri) si avea conditii excelente pentru aceea vreme: hol spatios pentru expozitii, scena cu patru culise, sali capitonate in lemn, ecrane absorbante si fotolii tapitate). Din pacate, in anii 90 este inchis, ulterior in aceea locatie functionand diverse activitati fara nici o legatura cu viata culturala (sali de jocuri mecanice, discoteca).

Astazi fostul cinematograf se afla intr-o stare de degradare accentuata, locatia fiind practic abandonata, desi a fost trecuta din administrarea RADEF in cea a primariei Husi.




9. Institutii de cultura spirituala.

Husul a fost numit intr-un timp orasul scolilor si al bisericilor. Regimul ateist comunist instalat in 1945 nu a reusit sa invranga credinta religioasa a majoritatii locuitorilor din oras.

In 1989 in Husi existau:

- 9 biserici ortodoxe (Sfintii Petru si Pavel, Sfantul Nicolae, Sfintii Voievozi, Inaltarea Domnului, Sfantul Ion, Sfantul Dumitru, Sfantul Gheorghe, Sfantul Toma, cea din Dobrina).

Dupa 1990 se vor adauga inca doua biserici ortodoxe (Sfantul Ilie, Sfintii Ioachim si Ana- ultima construita in 1990 cu sprijinul financiar a lui Ioan Neamtu, fostul director al IAS) si o manastire ortodoxa (Schimbarea la Fata, inaugurata in 1996).


-Doua biserici catolice (Sfantul Anton si Sfanta Maica Maria).


-O sinagoga


-Doua cimitire ortodoxe


-Un cimitir catolic (in cartierul Corni)


-Un cimitir evreiesc (abandonat)


La sfarsitul anilor 80, preotul Mina Dobzeu i trimite 7 scrisori destinate personal lui Nicolae Ceausescu, in care critica ateismul si degradarea moralei ortodoxe a poporului roman. Nu stiu daca Ceausescu a citit acele scrisori, dar preotul Dobzeu a fost anchetat pentru acest gest.

In septembrie 1996 este reinfiintata Episcopia Husilor, reparandu-se astfel o mare nedreptate facuta in 1949.
Reply With Quote