Biserica noastră Ortodoxă îl sărbătorește astăzi pe Sfântul Ierarh Metodie Mărturisitorul. De numele lui se leagă Sinodul din 843 de la Constantinopol prin care s-a restabilit cultul sfintelor icoane și au fost condamnate toate ereziile, instituindu-se Duminica Ortodoxiei. În anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești, se cuvine să amintim contribuția sa la biruința Ortodoxiei în disputa iconoclastă.
Sfântul Metodie s-a născut în Siracuza (Sicilia), în ultima decadă a secolului al VIII-lea, într-o familie bogată, care l-a trimis la Constantinopol spre a-și continua educația și pentru a obține o funcție la curtea imperială. Când a ajuns la Constantinopol, Metodie a ales să urmeze viața monahală și s-a călugărit la o mănăstire din insula Chios, unde mai târziu a devenit stareț.
În acele vremuri, Imperiul Bizantin era frământat de erezia iconoclastă, care își are începutul în timpul împăratului Leon al III-lea (717-741). Etimologic, iconoclasmul înseamnă distrugerea icoanelor. Pentru a indica aceeași acțiune de distrugere și de necinstire a icoanelor, uneori se vorbește de iconomahie, adică de lupta împotriva icoanelor. Născută din teama de a nu cădea în idolatrie, reținerea față de cinstirea icoanelor a evoluat spre o dispută pregnant hristologică, care a constituit nucleul în jurul căruia se vor concentra cele mai multe dezbateri teologice timp de mai bine de un secol. Această dispută a început cu dinastia isauriană (717-802) și s-a încheiat în anul 843, când la conducerea Imperiului se aflau reprezentanți ai Dinastiei de Amorium. Iconoclasmul a cunoscut două faze: prima, inaugurată de Leon al III-lea Isaurul în anul 726, se încheie în timpul împărătesei Irina și al fiului ei, Constantin al VI-lea, odată cu Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Niceea (787); a doua începe odată cu urcarea pe tron a lui Leon al V-lea Armeanul, la începutul secolului al IX-lea, și se termină în anul 843, când domnea împăratul Mihail al III-lea din Dinastia de Amorium, sub tutela mamei sale, Sfânta Împărăteasă Teodora. În a doua fază a iconoclasmului, timp în care se remarcă în apărarea icoanelor Sfântul Metodie, luptători împotriva acestora erau împărații Leon al V-lea, Mihail al II-lea și Teofil.
Odată cu venirea pe tronul Bizanțului a împăratului Leon al V-lea au reînceput persecuțiile împotriva iconodulilor (cinstitorii icoanelor), între care se găseau și majoritatea membrilor comunității monahale din Constantinopol și imperiu. Patriarhul Nichifor I a fost îndepărtat în anul 815, deoarece se pronunțase împotriva legilor iconoclaste și a fost alungat din Constantinopol. Se pare că Sfântul Metodie a fost trimis de Patriarhul Nichifor la Roma în anul 815 pentru a-l informa pe Papa Pascal despre cele ce se întâmplau în Constantinopol. Sfântul a rămas la Roma până când împăratul Leon a fost asasinat în anul 820. La întoarcerea sa la Constantinopol în anul 821, Sfântul Metodie a fost arestat de împăratul iconoclast Mihail al II-lea, biciuit și trimis în exil la Antigoni, în Propontida. În anul 828, Sfântul Metodie este pus în libertate de împăratul Mihail, la puțin timp înainte de moartea sa.
Fiu și urmaș al lui Mihail, împăratul iconoclast Teofil i-a urmat exemplul și în anul 829 a reluat persecuțiile împotriva apărătorilor sfintelor icoane. Sfântul Metodie a apărat teologia ortodoxă despre sfintele icoane, înfruntându-l pe noul împărat. Acesta a poruncit să fie biciuit și arestat, fiind reținut la palatul imperial. Văzând că Sfântul Metodie rămânea neclintit în convingerile sale, împăratul Teofil a încercat să-l convingă să se dezică de sfintele icoane, însă, în urma disputei teologice argumentate, sfântul l-a convins parțial pe împărat de importanța cinstirii icoanelor și l-a determinat să reducă persecuțiile împotriva iconodulilor. Perioada de liniște a continuat până la moartea sa în anul 842.
După moartea împăratului Teofil, starea de pace a continuat. Sfânta Împărăteasă Teodora, o susținătoare convinsă a icoanelor, a devenit regenta fiului său minor, Mihail al III-lea, și a restabilit hotărârile Sinodului VII Ecumenic din anul 787. Patriarhul iconoclast Ioan al VII-lea, care a refuzat să renunțe la erezia sa, a fost îndepărtat și în locul său a fost ales Sfântul Metodie. Victoria finală a Ortodoxiei asupra iconoclasmului din anul 843 are în prim plan pe Sfânta Împărăteasă Teodora, care a decis, în înțelegere cu Sfântul Patriarh Metodie (4 martie 843 – 14 iunie 847), să reintroducă cultul icoanelor în Biserică. La Sinodul convocat în martie 843 la Constantinopol de Sfântul Patriarh Metodie, la care au luat parte toți episcopii, egumenii și monahii care au suferit de-a lungul persecuțiilor iconoclaste, sinodalii au declarat valabile toate hotărârile celor șapte Sinoade Ecumenice, au restabilit cultul icoanelor și au rostit anatema asupra tuturor iconoclaștilor. La sfârșit, ca o completare la cele hotărâte de Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Niceea din 787, sinodalii au compus un text special de anatematizare a tuturor ereticilor din decursul istoriei, începând cu Simon Magul. Acest text, alături de toate dogmele, a fost citit în întreaga Biserică în prima Duminică din Postul Mare, când restabilirea cinstirii icoanelor a fost celebrată solemn printr-o procesiune triumfală de la Biserica Maicii Domnului din Vlaherne până la Biserica „Sfânta Sofia”. Această zi s-a numit „Duminica Ortodoxiei”, ca amintire a biruinței Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor. Data a fost 11 martie 843, când Sfântul Patriarh Metodie al Constantinopolului, din încredințarea Sfintei Teodora, Împărăteasa Bizanțului, a organizat pentru prima oară sărbătorirea solemnă a dreptei credințe în cea dintâi duminică din Postul Mare. A fost prăznuită, de fapt, biruința învățăturii ortodoxe despre cinstirea sfintelor icoane, în care se sintetizează întreaga învățătură a Bisericii. Această sărbătoare este celebrată de atunci de Biserica Ortodoxă în fiecare an în prima duminică din Postul Sfintelor Paști.
Sfântul Metodie a trecut la Domnul în 14 iunie 847 la Constantinopol, fiind unul dintre cei mai mari apărători ai teologiei sfintelor icoane și un mare mărturisitor al ortodoxiei credinței din istoria Bisericii, care îl cinstește astăzi prin cuvintele imnografului: „Pe pământ te-ai nevoit ca un fără de trup și cerurile ai moștenit, Metodie, ca cel ce ai apărat până la margini închinarea icoanelor, că în dureri și osteneli peste seamă petrecând, n-ai încetat, cu îndrăzneală mustrând pe cei ce se leapădă de icoana lui Hristos”.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|