Sfinții Mucenici Alexandru și Antonia
Sfinții Alexandru și Antonina erau din Asia Mică. Sfânta Antonina își ducea viața în curăție și pentru că era creștină, nevrând ea să se lepede de Hristos, a fost prinsă de dregătorul Festus și dusă într-o casă de desfrânare. Prin descoperire dumnezeiască, în acea casă a desfrâului a intrat și tânărul Alexandru, prefăcându-se că merge acolo pentru păcat. Acesta a scos-o afară pe Antonina, dar dregătorul i-a prins pe amândoi, le-a tăiat degetele de la mâini și de la picioare, apoi, ungându-le trupurile cu catran, i-a aruncat într-o groapă cu foc, și acolo și-au luat fericiții mucenici fericitul sfârșit. Prăznuirea lor se făcea la Mănăstirea Maximin din Constantinopol, unde erau așezate sfintele lor moaște. Tot astăzi pomenim pe Sfântul Mucenic Timotei, Episcopul Prusei, care a propovăduit cuvântul lui Hristos în timpul împăratului Iulian Apostatul (361-363). Pentru viața sa curată, a fost binecuvântat cu darul facerii de minuni. Sfântul Timotei a fost prins și întemnițat, și pentru că pe mulți i-a învățat să creadă în Hristos, chiar și atunci când era închis, din porunca împăratului i s-a tăiat capul.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|