Răspunsul la dilema mea despre a fi nebănuitoare fără să fiu proastă, sau despre a încerca să fiu puțin mai deșteaptă, cu prețul construirii unor bariere în fața pericolelor (!?)... a venit tot de la N. Steinahard, în minunatul său jurnal:
"Ca însușire principală a omului, călugării ortodocși nu socotesc nici bunătatea, nici inteligența, nici dragostea, credința, răbdarea, evlavia ori sfințenia, ci dreapta socotință, care este o virtute foarte complexă și greu de exprimat în cuvinte. (Are o formulă tot atît de vastă ca polimerii de bază.) In dreapta socotință intră, precis, tainic drămuite, și bunul simt si înțelepciunea și cumințenia și voința adăogite celor de mai sus. Nici una din virtuți nu e absolută - nici chiar adevărul -, doar iscusita cumpănire a multora ne poate ajuta să ne ferim nu numai de rele (aceasta-i destul de ușor) ci și de savante boroboațe și sofisticate erori."
|