View Single Post
  #292  
Vechi 30.04.2017, 21:27:09
dumitrucelmare2000 dumitrucelmare2000 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 30.03.2007
Mesaje: 101
Implicit Minunile cuvioasei Parascheva

11. Într-o seară a venit la Sfânta Mitropolie o doamnă de 35 de ani, foarte agitată, emoționată până la lacrimi. Plângea și se închina la toate icoanele, dar mai ales la Cuvioasa Paraschiva. După ce s-a mai liniștit am întrebat-o ce are. Și a zis că e foarte fericită și a venit să-i mulțumească lui Dumnezeu și Sfintei Paraschiva. Mi-a povestit: "Sunt funcționară în Galați și m-am hotărât să fac facultatea de germană, dar nu mă simțeam așa bine pregătită, am vrut sa-mi încerc șansa, venind în drum spre Iași la examenul de admitere, m-am întâlnit pe tren cu o domnișoară care era în aceeași situație ca și mine. Când am ajuns la Iași, eu i-am propus domnișoarei să mergem amândouă la Sfânta Paraschiva să-i cerem ajutorul. Domnișoara, foarte mândră, mi-a răspuns �că ea n-are nevoie de ajutorul nimănui, că este pregătită bine�. Eu totuși am venit la Sfânta Paraschiva și i-am cerut ajutorul și mi l-a dat. La examen cea bine pregătită a picat și eu am reușit, iar acum am venit să-i mulțumesc Cuvioasei".

12. O doamnă din Bacău voia neapărat să se mute la Iași. Mulți ani s-a chinuit cu această problemă, dar nu putea să reușească. Și atunci, după sfatul cuiva, a venit la Sfânta Paraschiva, s-a închinat și a lăsat pomelnic. Au trecut câteva luni și ea nu numai că a fost mutată la Iași, ci a căpătat și locuință.

13. Două cumnate trăiau într-o casă, în buna înțelegere, într-o zi la una din ele au dispărut 200 de lei. Ea a reproșat cumnatei sale că aceea i-a luat, cea învinuită s-a jurat că nu știe nimica, dar degeaba... Atunci a venit la Sfânta Paraschiva, a dat pomelnic în care s-a rugat ca Sfânta Paraschiva să arate cine este vinovat, ea sau cea care clevetește. După două săptămâni copilul de nouă ani al păgubașei, jucându-se pe stradă, a fost omorât de o mașină. S-a adeverit că acuzația era nedreaptă, femeia care acuza era mincinoasă.

14. Pe ziua de 16 octombrie 1968 vine o mamă într-o stare de nebunie, țipă, strigă, plânge, își rupe părul... Am intrebat-o ce are. Mi-a spus că e foarte vinovată față de Sfânta Paraschiva.

În ziua hramului, Sfânta Paraschiva, 14 octombrie, ea s-a apucat să facă pregătiri pentru iarnă. Mama ei, o femeie bătrână și credincioasă, îi spune: "Draga mea, să nu faci asta, căci astăzi este o mare sărbătoare - ziua Sfintei Paraschiva".

Ea îi răspunde: "în fiecare zi este câte un sfânt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toți". La o oră după acesta discuție, și-a trimis fetița ei de nouă ani să cumpere ulei de la alimentară, dar, luându-se cu treaba, n-a observat că a trecut un ceas și fetița nu mai vine. în cele din urmă, o vecină a venit și i-a spus că fetița e dusă cu salvarea la spital, deoarece a dat peste ea un autobuz. Dar pocăința mamei a fost sinceră și fetița s-a făcut sănătoasă, fără nici o complicație.

15. În casa unui profesor universitar era o mare păgânătate. în ziua de 14 octombrie - hramul Sfintei Paraschiva - soția profesorului i-a spus femeii din casă: "Astăzi să faci săpun". Aceea, fiind creștină, i-a răspuns: "Eu nu fac asta, că e mare sărbătoare. Astăzi e Cuvioasa Paraschiva și mă duc la Sfânta Mitropolie la slujbă". Și g-a dus la sfintele slujbe.

Stăpâna, foarte supărată, s-a apucat singură să facă săpunul. A așezat un cazan afară și acolo a clocotit grăsimea cu soda caustică și cu apa. Ea a intrat în casă, iar fetița ei unică, de 12 ani, fugea în jurul cazanului și la un moment-dat, a căzut în el și a murit imediat.

16. Fiica unei doctorițe de aici din Iași a căzut la un examen și era amenințată să rămână repetentă. A venit mama ei la mine și mi-a spus necazul ei, desigur rugându-se Sfintei Paraschiva cu lacrimi. Doctorița mi-a făcut mie mult bine. Am rugat-o și eu pe Sfânta Paraschiva s-o ajute, s-o scoată din acest necaz spunându-i: "Tu știi, Sfântă Paraschiva, cât de mult m-a ajutat doctorița pe mine, te rog ajut-o și tu pe ea, că eu nu pot". Noaptea am visat-o pe Sfânta Paraschiva, care mi-a spus: "Și ce datoare sunt eu doctoriței, dacă te-a ajutat pe tine? Dar hai să fie cum vrei tu!" Și a continuat: "Eu îți trimit pe fiul tău, care-i prieten cu profesorul fetei, să vorbească el cu profesorul s-o mai examineze o dată, iar eu o voi ajuta la examen". Peste două zile a venit băiatul meu de la București - nechemat -, a aranjat toate și fata a luat examenul și a trecut în anul trei.

17. O fată farmacistă foarte cuminte, având 32 de ani, tot voia să se căsătorească. Prin mine a dat rugăciuni la Sfânta Paraschiva și la 1 ianuarie 1968 a făcut cunoștință cu un doctor văduv. Acela începe s-o curteze, dar ceva serios nu spunea. Apoi o lasă și se duce la altele. Ea, disperată, tot vine și mi se plânge, iar eu îi spun: "Să continuăm cu rugăciuni la Cuvioasa Paraschiva".

Și într-o duminică, pe neașteptate, vine doctorul la familia fetei și o cere în căsătorie. Peste zece zile s-a făcut nunta și sunt fericiți.

18. În anul 1968, prin luna martie, într-o dimineață, Părintele Stareț loanichie din Sfânta Mitropolie se apropie de mine și-mi spune, arătând spre o doamnă: "Vezi, doamna aceea a venit din Bulgaria și nu știe românește, matale știi rusește, încearcă să vorbești rusește cu ea să vedem ce dorește - dacă știe și ea rusește", într-adevăr, doamna știa rusește. S-a bucurat că poate să-și spună durerea ei și plângând mi-a povestit că are un singur băiat, care a ajuns la facultate în anul doi și subit a înnebunit, dar într-o formă așa de gravă că-1 ține într-o cușcă.

Ea întotdeauna a fost credincioasă, în schimb soțul ei este un ateu și întotdeauna îl blestema pe copilul lui și înjura pe Dumnezeu. Ea mereu se ducea la biserică, rugându-se cu lacrimi pentru copilul ei. într-o noapte visează o femeie înaltă, îmbrăcată în negru, care-i spune: "Dacă vrei să fie sănătos copilul tău, să vii la mine". Femeia n-a întrebat-o unde să meargă și cine este aceea pe care a visat-o.

Peste vreo două luni iarăși visează aceeași femeie care-i spune același lucru ca prima dată. Atunci ea o întreabă: "Dar cine ești și unde să mă duc?". Ea a răspuns: "Sunt Sfânta Paraschiva din Iași!"

Doamna din Bulgaria locuia chiar în capitala țării - Sofia. Imediat s-a dus la ambasadă și, căpătând pașaportul, a venit la Sfânta Paraschiva. M-a întrebat ce să facă, cum s-o roage pe Sfânta Paraschiva pentru fiul ei? Am învățat-o, a dat pomelnic pentru un an de zile, asta din proprie inițiativă. Toată ziua nu s-a dezlipit de la sfânta raclă până seara, apoi a plecat.

După un an a venit cu mama ei de 90 de ani să-i mulțumească Sfintei Paraschiva că băiatul ei s-a făcut complet sănătos și continuă studiile la facultate.

19. O femeie care a lucrat mulți ani în Sfânta Mitropolie mi-a povestit că o durea un picior tare rău. Ea s-a rugat mereu la Sfânta Paraschiva să-i aline durerea, într-o noapte a visat pe Sfânta Paraschiva care s-a atins de piciorul ei și i-a spus: "Acuma n-are să te mai doară". Și, într-adevăr, așa a fost.

20. O femeie a venit la Sfânta Paraschiva cu rugăciuni pentru soțul ei care a fost condamnat la zece ani de închisoare. După doi ani s-a întors acasă. Ea a venit și a mulțumit Cuvioasei Paraschiva.

21. În duminica de 21 februarie a venit o femeie și a întrebat cu ce poate ea mulțumi Sfintei Paraschiva pentru ajutorul primit. Avea o singură fată studentă, care a fost condamnată de doctori la moarte, găsindu-i-se cancer în sânge - leucemie. Dar mama sa a dat rugăciuni la Sfânta Paraschiva și fiica ei s-a vindecat, este sănătoasă și-și continuă studiile. Am sfătuit-o să dea rugăciuni de mulțumire și să vină și ele cât de des la biserică să-i mulțumească Sfintei Paraschiva și lui Dumnezeu pentru ajutorul primit.

22. Cu doi ani în urmă, într-o dimineață, a venit în Sfânta Mitropolie o doamnă bătrână și a stat toată slujba lângă Sfânta Paraschiva. Apoi m-a rugat să-i dau adăpost să se odihnească, căci la noapte pleacă acasă. Am luat-o la mine. Mi-a povestit că e din Craiova, are un fiu membru al guvernului, dar nu vrea să știe de ea că este săracă. De mult are dorința să vină să se închine Sfintei Paraschiva și s-a rugat mult pentru aceasta, dar n-avea bani cu ce veni. într-o noapte visează pe Sfânta Paraschiva care-i spune: "Te voi ajuta să vii la mine". A trecut o săptămână și pe neașteptate primește de la fiul său suma de cinci sute de lei și cu banii aceștia imediat a venit la Sfânta Paraschiva să-i mulțumească că i-a împlinit dorința.

23. O fată voia să dea la medicină. Vine la Sfânta Mitropolie foarte necăjită că toată vara nu s-a pregătit așa cum trebuie și îi e frică că nu va putea intra, căci din ce a învățat nu poate ține minte decât structura splinei. Eu o sfătuiesc să se ducă la racla Sfintei Paraschiva să se roage cum știe și ea îi va ajuta.

Tânăra, stând în genunchi în fața sfintei racle, spune: "Sfântă Paraschivo, nu sunt pregătită, știu bine numai splina".

La examen intră trei candidați. Li se dă cutia cu bilețele, trag primii doi bilețelele și la urmă trage și ea cu strângere de inimă, și mare-i fu mirarea că-i vine pe bilețel splina. A știut perfect și a luat zece.

A doua zi a venit la Sfânta Mitropolie să-i mulțumească Cuvioasei Paraschiva. De la ușă a început să plângă și să strige: "Cuvioasă, tu ai luat zece, tu ai știut, tu ești studentă..., nu eu...". Și de atunci era nedespărțită de la Sfânta Mitropolie la toate slujbele. A terminat cu bine facultatea de medicină și acum e medic în Iași.

24. În ultimul război mondial ostașii români și ruși au povestit următoarele: Când frontul era în jurul lașului și când rușii porneau atac, apărea o femeie de statură uriașă, oprindu-se între cele două tabere de dușmani, ostașii se simțeau sleiți de puteri și nu puteau să mai lupte. Astfel orașul Iași a fost scutit de mari distrugeri. Era Cuvioasa Paraschiva - ocrotitoarea.
Reply With Quote