In Filipine, fiind conducătorul regiunii bisericești în care se găsea biserica și unde trăiau preoții, monahiile și Vlădica, îl însoțeam uneori pe Vlădica în orașul Guyan, unde într-un spital filipinez erau ruși foarte grav bolnavi pe care Vlădica îi vizita, dându-le Evanghelii de buzunar și iconițe. Într-o astfel de călătorie, intrând în salonul în care erau rușii, am auzit niște țipete îngrozitoare venind de departe. Întrebată de Vlădica despre cauza acestor țipete, asistenta i-a răspuns că era o femeie bolnavă, fără nădejde de vindecare și care, deoarece îi deranja pe ceilalți pacienți cu țipetele ei, fusese dusă în fostul spital militar american de lângă clădirea în care ne aflam noi.
Vlădica s-a hotărât imediat să meargă la ea, dar asistenta rusă l-a sfătuit să nu facă acest lucru, căci femeia era înconjurată de un miros dezgustător.
- Asta n-are nicio însemnătate, a spus Vlădica și cu pași mari și repezi s-a dus la femeia din clădirea alăturată.
Eu l-am urmat. Într-adevăr, femeia emana un miros neplăcut. Îndreptându-se spre ea, Vlădica i-a pus o cruce pe cap și a început să se roage. Am ieșit. Vlădica s-a rugat multă vreme, apoi a spovedit-o pe bolnavă și i-a dat Sfânta Împărtășanie. Când am plecat, nu mai țipa, ci numai gemea încetișor. A trecut ceva timp după aceasta. Când am venit altă dată la spital, de-abia intrasem cu un jeep în curte, că din spital a ieșit alergând o femeie care s-a aruncat la picioarele lui Vlădica. Era femeia „fără nădejde de vindecare“ pentru care se rugase el.”
G. Larin Sidney, Australia
(Pr. Serafim Rose, Pr. Gherman Podmoșenski, Fericitul Ioan Maximovici - viața și minunile, Editura Cartea Ortodoxă, București, pp. 72-73)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|