Cel ce merge în biserica ce adăpostește moaștele Sfântului loan Rusul vede acolo un dar simplu și sărăcăcios: un baston! Este agățat la locul de închinăciune din fața raclei sfântului. Bastonul este al bătrânei Maria Siaca din Frenaro (Cipru), care timp de 18 ani a avut de suportat o boală așa de gravă la coloană, încât era nevoită să umble cu fața foarte apropiată de pământ.
La 11 august 1978, aproape o sută de locuitori din Cipru organizează un pelerinaj la Sfântul Ioan Rusul și este adusă și Maria Siaca de către rudele ei. Aici, la racla sfântului, este ridicată de ceilalți pe brațe pentru a se putea închina sfintelor moaște. Îndurerată, bătrâna privește fericitul trup al sfântului și plânge, cerând puțin ajutor dumnezeiesc mult chinuitelor ei bătrâneți. I-a văzut Sfântul durerea, i-a văzut măreția sufletului, i-a văzut și credința.
În fața ochilor tuturor, ceva asemeni unei mâini nevăzute a apucat-o cu putere de umeri și, încet, a început să-i îndrepte trupul. Îi trosnește mijlocul și, iată! – bătrâna stă acum dreaptă! Consătenii ei plâng. Se trag clopotele bisericii. Se face o rugăciune de mulțumire de către toți ciprioții, care nu-și mai pot stăpâni lacrimile. Numai cel ce s-a întâmplat să fie acolo în ceasul în care s-a petrecut minunea poate înțelege cu adevărat aceste clipe.
La sfârșit se aude glasul bătrânei: „Feciorul meu, Sfântul meu, nu am ce să-ți dau, sunt săracă. Îți las bastonul meu, că nu-mi mai trebuie pân’ la moarte!”.
(Sfântul Ioan Rusul – mărturii contemporane ale Iubirii lui Dumnezeu, Traducere de Ieromonah Evloghie Munteanu, Cristina Băcanu, Editată de Mănăstirea Crasna, jud. Prahova, 2004, p. 17)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|