Citat:
În prealabil postat de CristianR
Dacă am modificat ceva, asta a fost atunci când l-am scris, adică ieri. Dar în finalul mesajului pe care l-ai citat exact despre asta e vorba. Am folosit cuvântul teologi (cunoscători de Dumnezeu), nu sfinți neapărat, pentru că unul ca părintele Stăniloae nu este canonizat, dar cu siguranță se poate spune că L-a cunoscut pe Dumnezeu, atât cu mintea, cât și cu inima.
|
Am spus de sfinti pentru ca in ultimul timp sunt considerati teologi toti cei care scriu ceva despre religie. Teolog ar fi cel care imbina invatatura si cu trairea, cu o viata mai aproape de sfintenie. Asa cum spuneai si tu. Am citit ca Arie si alti eretici erau teologi, dar aveau si mari patimi.