View Single Post
  #1663  
Vechi 14.03.2017, 13:34:49
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit 《 continuare 》

Cea dintâi dintre aceste trepte ale urcușului nevoințelor spre mântuire este treapta pe care pășim, de regulă, toți cei care ne putem numi „creștini practicanți”, și anume postul lacto-vegetarian, măsură împlinită prin înfrânarea de la mâncarea de carne (respectiv a oricăror produse obținute prin prepararea cărnii sacrificate) și prin consumarea doar a produselor de lactate și brânzeturi. În perioadele de post consacrate ca atare de rânduielile Sfintei Biserici, dezlegarea la aceste produse se acordă prin pogorământ persoanelor afectate de boli cronice sau incurabile, precum și bătrânilor și pruncilor; duhovnicul fiecăruia în parte are puterea de a iconomisi și chivernisi cu discernământul necesar această dezlegare, în funcție de situație. Pentru a ne limpezi în această privință, Sfinții Părinți nevoitori din pustie ne învață că „postul este armă, nu virtute” („Patericul egiptean”) iar Sfântul Ierarh Vasile cel Mare precizează că „trup de trup se deosebește precum vreascurile de fier”. Pe de altă parte, Sfânta Scriptură însăși ne arată că strălucirea harică a fiecărui nevoitor în parte se raportează la puterea spirituală și sufletească pe care o depune ca efort personal pe calea mântuirii; de aceea și răsplătirea în împărăția Lui Dumnezeu se face pe măsură: „stea de stea se deosebește în strălucire” (I Cor 15, 41) și „în casa Tatălui Meu multe locașuri sunt” (In. 14, 2); „alta este strălucirea soarelui și alta strălucirea lunii și alta strălucirea stelelor” (I Cor. 15, 41). Ca idee general acceptată în viața ascetică, se știe că postul lacto-vegetarian nu duce mintea rugătorului pe înălțimile contemplației duhovnicești și nici nu poate pretinde o desăvârșită curățire de patimi; în orice moment nevoitorul poate fi pe neașteptate ispitit de duhurile rele: „Când trupul nu este supus unei nevoințe aspre, patimile se ascund în chip viclean”, scrie Sfântul Nicodim Aghioritul în lucrarea „Războiul nevăzut”.

《 va urma 》
Reply With Quote