[CristianR]

Iar răspunsul anterior l-am dat sub influenţa a ceea ce citisem recent:

Ava Dorotei spune: ''Niciodată când vrei să înveţi pe cineva să nu te institui ca învăţător, ci ca slujitor.''

La care comentează Părintele Galeriu:

''Atunci duhovnicul nu-şi impune vreo autoritate, în sensul unei dispoziţii, ci se întemeiază mai cu seamă pe calitatea de slujire. Căci Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci să slujească. Zice Ava Dorotei: Să laşi impresia ucenicului că vrei să-l ajuţi. Deci autoritatea în sensul duhovnicului este aceea de slujire, de vas al purtării Adevărului şi de comunicare a acestuia în Duhul lui Hristos.''

Am citat din Dialoguri de seară, carte apărută în 1991 la editura Harisma.

Iar mie personal atitudinea de slujire îmi pare de mai mult folos decât cea autoritară, pentru că implică dragostea într-o măsură mult mai convingătoare. Şi părintele firesc îşi slujeşte copiii, se face mai mic decât ei pentru ca aceştia să-l primească în inimile lor şi de acolo să-i poată conduce către cele bune. Autoritarismul, în schimb, dă greş de multe ori, născând conflicte.

Mi se pare evident că aşa a procedat Tatăl cu noi, conducându-ne spre Acasă nu cu autoritate, ci cu dragoste, făcându-Se mic şi slujitor (în Fiul Său).

Adaug: Sigur că, dacă admitem că preotul este slujitor şi al oamenilor, este unul special, pentru că nu se supune voii lor, ci le slujeşte în numele lui Dumnezeu, supunându-şi voia doar Lui. În sensul ăsta, da, se poate spune că doar lui Dumnezeu îi slujeşte.