[simpllu]

Dar mai clar de atât nu ştiu cum s-ar putea explica:

Pentru corectitudinea dezbaterilor pe marginea documentului despre „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine”, voi reda în câteva argumente din Răspunsul Patriarhiei Ierusalimului (elaborat de profesorul canonist Theodor Yiangou). După cum se ştie, cei mai mulţi s-au arătat revoltați de folosirea cuvântului „biserică” cu referire la confesiunile eterodoxe, iar în documentul final al Sinodului acest termen este acceptat doar ca „denumire istorică” (art. 6).

Pentru a clarifica puţin lucrurile, e bine să ştim că termenul „biserică” se foloseşte cu referire la confesiunile eterodoxe în majoritatea manualelor de teologie dogmatică, dar şi în scrierile unor teologi asceţi cum a fost, de exemplu, părintele Gheorghios Kapsanis, egumenul Mănăstirii Grigoriou din Athos. Acesta din urmă scria cuvântul „Biserică” cu majusculă doar în cazul Bisericii Ortodoxe, iar în celelalte cazuri le scria cu minusculă – diferenţă care se făcea şi în documentul sinodal.

Mai mult decât atât, eterodocşii şi mai ales romano-catolicii sunt numiţi „biserică” chiar de unele sinoade anti-latine (!), precum şi în cărţile de cult. De exemplu, în „Rânduiala” primirii latinilor în Biserica Ortodoxă, aprobată de „Sfântul şi Marele Sinod” din 1484 sub conducerea patriarhului Simeon al Constantinopolului, printre altele se spune: „Vrei tu, omule, să devii ortodox şi să te lepezi de toate dogmele ruşinoase şi străine ale latinilor, adică despre pogorârea Duhului Sfânt, căci ei greşit gândesc şi cred că El purcede şi de la Fiul, şi de slujirea cu azime şi de celelalte obiceiuri ale bisericii lor, care nu concordă cu Biserica sobornicească şi ortodoxă a Răsăritului?” (Ράλλη-Ποτλῆ, Σύνταγμα…, vol. 5, p.144).

Acelaşi termen se foloseşte şi într-o „Rânduială” mai târzie de primire în Biserica Ortodoxă a unui latin: „Dispreţuieşti şi te laşi de inovaţiile bisericii apusene…?”, „Scuipi tu asupra stropirii la Sfântul Botez în biserica apuseană…?”, „Te lepezi şi te scârbeşti de afirmaţiile nebune ale bisericii apusene…?” ş.a. (vezi. π. Γεωργίου Μεταλληνοῦ, «Ὁμολογῶ ἕν βάπτισμα», Athena 1996, p. 134 şi urm.).

Pe lângă Sinodul din 1484, la un alt Sinod important care a avut loc în Cipru în 1406, preşedintele Sinodului, Iosif Vrienios (mentorul lui Marcu Eugenicul), de asemenea foloseşte pentru confesiunea romană-catolică termenul de „biserică”. Acelaşi termen îl foloseşte şi patriarhul Ieremia al II-lea al Constantinopolului cu referire la luterani. Prin urmare, există destule texte dogmatice şi liturgice importante care admit folosirea termenului „biserică” cu referire la confesiunile eterodoxe.

Prin urmare, exprimarea din documentul final al Sinodului (art. 6) mi se pare destul de echilibrată: „Biserica Ortodoxă recunoaşte denumirile istorice ale bisericilor şi confesiunilor eterodoxe cu care nu se află în comuniune…”. Cu alte cuvinte, noi folosim expresia „Biserica (Romano-)Catolică” doar pentru că aceasta a fost cândva Biserică şi, în virtutea denumirii istorice, noi acceptăm acest titlu inclusiv atunci când comunitățile ortodoxe semnează contracte juridice cu „Biserica Catolică”, de la care închiriază lăcașe de cult în Occident. Dar recunoaşterea acestei denumiri istorice şi juridice nu înseamnă şi recunoaşterea caracterului eclesial al confesiunii respective, căci aceasta ar atenta la „unicitatea” Bisericii mărturisită în Crez.

Dar de ce episcopii noştri n-au ieşit să explice poporului aceste lucruri, ştiind că, de jumătate de an încoace textele presinodale fac furori pe internet, iar diferiţi fanatici semidocţi numeau apriori şi continuă să mai numească Sinodul din Creta drept unul „tâlhăresc”?

http://www.teologie.net/2016/06/26/c...dul-din-creta/