De acord cu Dragoș. Am scăpat oarecum de angoasele de genul celor ale lui Iuliu când am înțeles că nu sunt trimis la misiune de mărturisire în sensul în care au fost apostolii, ci la una mai limitată, respectiv către familie, prieteni, vecini, colegi – oameni cu care intru în contact datorită circumstanțelor în care trăiesc.
În plus, celei dintâi i-a luat locul o altă angoasă, aceea că n-aș putea vorbi credibil despre Hristos, că oamenii ar putea identifica în mine un fake, și atunci aș face rău în loc de bine, întărindu-le necredința în locul credinței.
Așa am înțeles că mai am mult de lucru la luminarea mea înainte de a dori să-i luminez pe alții. Iar după aceea, mărturisirea s-ar petrece aproape de la sine.
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea)
|