Moartea părintelui Serafim, care i-a surprins pe ucenicii săi, ar trebui să ne surprindă și pe noi. Cine s-ar fi gândit că Dumnezeu îl va chema la El pe acest neobosit apostol al secolului XX, când misiunea pe care o făcea era în plin apogeu? Moartea părintelui trebuie să ne ajute să înțelegem că Dumnezeu are alte planuri decât avem noi. Sunt mulți care cred că vor trăi ani mulți pentru că au de crescut copii, de crescut numărul caselor sau numărul firmelor. E clar că cei care sunt obsedați de sporirea averii lumești duc o viață în care nu țin cont de voia lui Dumnezeu. Totuși, dorința părinților de a-și crește copiii este firească. Nu este firească însă siguranța unora că vor ajunge la bătrânețe și că își vor vedea nepoții jucându-se prin preajmă. Nimeni nu știe când va muri. Viața noastră pământească se poate sfârși chiar atunci când ni se pare că este cel mai puțin probabil să părăsim această lume. (...)
Privind la cerul de seară, dramatic și senin, arătând către stelele lui Dumnezeu (singurul lui hobby era astronomia pentru amatori), părintele Serafim spuse: „Fie ca această sărbătoare și frumusețea cerului de seară să ne amintească că suntem doar pelerini pe acest pământ, călătorind către Împărăția Cerească”.
(Ne vorbește părintele Serafim Rose - Scrisori, traducere de Ștefan Francisco Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2003, pp. 319-321)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|