Din seria ”Ce-am mai citit prin Paterice, cîndva, nu știu pe unde”:
A fost undeva un călugăr care ducea o viață îmbunătățită. La un moment dat se îmbolnăvește grav și cade la pat. Îndură durerile și neputințele mulți ani, apoi începe să se gîndească de ce i se întîmplă asta, ce-a făcut de este pedepsit așa. După o vreme Dumnezeu îi răspunde că nu pentru păcatele lui pătimește, în schimb dacă mai rezistă încercării îi va scoate din Iad pe înaintașii lui pînă la al nouălea neam. Ceva de genul, poate știți voi sursa, că în Patericul Egiptean nu am găsit-o.
Alt motiv nu văd pentru care Dumnezeu să îngăduie o suferință cruntă unor copii, eventual pe viață.
__________________
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele;
Psalmul 140, 4
Ascultați Noul Testament ortodox online.
|