[cristiboss56]

In natura, apa adapa pamantul, iar caldura soarelui face ca umezeala ei si particulele foarte fine de pamant sa fie asimilate de vegetale. Si Domnul Iisus Hristos, dupa bunavoirea lui Dumnezeu-Tatal, revarsa harul Sau ca apa in inimile crestinilor: din pantece vor curge rauri de apa vie (In 7,38), iar Duhul Sfant, caldura cea du*hovniceasca si de viata facatoare, face ca inimile noastre sa si-l insuseasca.



Rugaciunea este hrana duhovniceasca. Hrana trupeasca n-are aproape nici un gust atunci cand mancam in mare graba: si hra*na duhovniceasca isi pierde gustul pentru sufletul nostru atunci cand rostim cuvintele rugaciunii in mare graba, ca sa terminam mai repede – aceasta chiar naste amaraciune in inima noastra. Ca sa simta gustul trupesc, limba descompune hrana in principiile componente: ca sa simta gustul duhovnicesc, sufletul descompune rugaciunea (sau lectura duhovniceasca) in principii*le ei, adica in cuvinte sau idei. Gustul duhovni*cesc sta in simtirea vie a adevarului a ceea ce rostesti sau citesti. Asadar, fara „descompunerea” rugaciunii, fara „asimilarea” ei de catre inima, nu poti afla dulceata in rugaciune, asa incat nici cea mai miscatoare rugaciune nu are pentru noi aproape nici o valoare daca nu a fost simtita de catre inima.

《 va urma 》