[cristiboss56]

Botezul Domnului: prima interventie directa in istoria umanitatii a primei persoane a Sfintei Treimi - Dumnezeu TATAL

Glasul Tatălui
Un eveniment, probabil unic, ce rămâne ca un punct de referinţă în istoria bisericească, este vocea părintească. În tot Vechiul Testament, unde se aude glasul lui Dumnezeu, unde se descoperă Dumnezeu, unde se şi arată Dumnezeu lui Avraam – numai lui Adam şi lui Avraam s-a arătat Dumnezeu, de la momentul acela şi după urmează şi alte descoperiri; însă, între Adam şi Avraam, Dumnezeu este doar auzit de oameni, nu este văzut; Noe a auzit glasul lui Dumnezeu pentru a construi arca; mulţi au auzit glasul lui Dumnezeu. Însă lui Avraam i s-a arătat Dumnezeu, cum i se arăta şi lui Adam, de aceea rădăcina şi începutul vechiului Israil este patriarhul Avraam, acest mare începător de neam, în sensul larg al cuvântului – toţi sfinţii, deci, care vedeau sau auzeau pe Dumnezeu în Vechiul Testament, vedeau şi auzeau Persoana a doua a Sfintei Treimi, pe Cuvântul Cel Neîntrupat.

Aceasta o mărturisesc însuşi proorocul Ilie şi însuşi de Dumnezeu văzătorul Moise, care, în mod unic şi mai presus de toţi sfinţii, vreme de 40 de zile şi nopţi, acolo în muntele Sinai, a convorbit cu Cuvântul Neîntrupat. Poporul simplu nu putea să ducă taina, să perceapă sensul acestei convorbiri, detaliile acestei experienţe, căci dacă le-ar fi spus „am vorbit cu a doua Persoană”, poporul ar fi crezut în politeism după aceasta. Adică, vreau să întăresc faptul că marii sfinţi, proorocii erau de Dumnezeu văzători, aveau experienţa că Dumnezeu este Treimic, Dumnezeu Unul, dar Treimic şi în trei Ipostasuri, însă lăsau impresia – sau probabil poporul înţelegea din spusele lor, codificate cumva – că Dumnezeu este Unul şi o Persoană. Aceasta este problema în Vechiul Testament.

Iar glasul lui Dumnezeu-Tatăl în sens strict nu s-a auzit niciodată în Vechiul Testament. Auzim de multe ori pe unii spunând că Dumnezeu Tatăl a vorbit în Vechiul Testament, Dumnezeu Fiul a vorbit în Noul Testament, iar la Cincizecime şi după vorbeşte Duhul Sfânt; aceştia fac o mare greşeală. Este o greşeală dogmatică, precum este şi o greşeală de experienţă spirituală. Căci din experienţă ies dogmele, iar dogmele sunt rodul experienţei bogate în Duhul Sfânt a Sfinţilor Părinţi. Deci, reţinem că întotdeauna „vorbeşte” a Doua Persoană a Sfintei Treimi, de aceea este numit Cuvânt-Logos şi îngerul Marelui Sfat, dar mai ales Cuvânt pentru că vorbeşte, comunică cu omul.
Prima oară când se face auzită vocea Tatălui Ceresc este în Noul Testament, şi atunci într-un dialect al limbii evreieşti. În acest dialect vorbeşte Dumnezeu Tatăl şi spune cunoscuta frază: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit”. Despre aceste cuvinte s-au scris nenumărate lucrări, au scris mulţi Sfinţi Părinţi, iar mai apoi şi cei noi, cei contemporani au scris şi sigur vor mai scrie de ce vorbeşte Tatăl prin aceste cuvinte, ce sunt o revelaţie unică şi punct de referintă în istoria mântuirii neamului omenesc.

Acelaşi cuvânt este repetat şi pe Muntele Tabor, exact în aceeaşi formă, cu un mic adaos: „pe Acesta să Îl ascultaţi”. Adică să faceţi ascultare desăvârşită în tot ceea ce vă va spune şi mai ales în ceea ce va pătimi în cele patruzeci de zile ce vor urma, căci evenimentul Schimbării la Faţă a Mântuitorului inaugurează într-un fel perioada Sfintelor Patimi.

Există încă un moment istoric în care s-a făcut auzit glasul Tatălui; când Hristos a făcut rugăciune şi şi-a ridicat ochii la ceruri spunând cunoscutele cuvinte: „Părinte, am slăvit Numele Tău” (Evanghelia după Ioan 12, 28) la care drept răspuns din ceruri, glasul Tatălui a spus: „şi am slăvit şi iarăşi voi slăvi” (Evanghelia după Ioan 12, 28) la persoana întâi singular. Dacă ar fi fost înger ar fi folosit persoana a treia. Vedem că nu este vorba de forme sintactice sau gramaticale, pur şi simplu, ci este vorba de revelaţie; prin intermediul limbii (a sintaxei gramaticale) se descoperă cum vorbeşte omenirii Prima Persoană a Sfintei Treimi. Sunt deci trei voci ce se fac auzite, iar acestea în acest fel au sfinţit şi aerul, şi istoria, şi textele cele sacre, iar de atunci încoace deja tot omul comunică cu Dumnezeu-Omul Hristos, cu Logosul întrupat. De la momentul Botezului este vădit acest lucru, dar mai ales după Cincizecime; acesta a devenit şi mai clar şi mai impunător, perceptibil pentru mintea omului fiind tot ceea ce se descoperă, adică în primul rând că Dumnezeu este treimic şi în trei Ipostasuri. (...)

(Efrem ieromonahul, stareţul Schitului Vatopedin Sfântul Apostol Andrei, Cuvinte simple din Sfântul Munte, Traducere din limba greacă Pr. dr. Constantin Petrache, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2012, pp. 141-161)