Citat:
|
Cred ca ar fi bine sa exemplifici exact prima data concret cu exemple de cunoastere apofatica si catafatica.
|
Citat:
Aveam un profesor dur de felul lui, avea o materie imposibila in facultate,Socialism stintific(era chiar inainte de Revolutie cu vrreun an doi), care culmea a facut-o ca ceva frumos,, ptr ca el avea niste exemple si studentul intelegea din acele exemplificari, exact ce vroia sa spuna omul.
Exemplifica concret apofatic catafatic.
Eu personal nu mai zic nimic, pana nu ma uit intr-un curs de dogmatica.Aici unde sunt acum nu am asa ceva.Nu sunt foate incantat de sursele de pe Net.
|
Este dificil de explicat in cateva cuvinte un aspect atat de sensibil cu implicatii majore in economia spirituala. Insa voi incerca sa sintetizez ceea ce am inteles in urma studiului individual. Explicatiile urmatoare se regasesc in tratatele budiste, insa cu uzitarea altei terminologii. Personal, nu le-am gasit in scrierile patristice ortodoxe.
Cunoasterea catafatica sau
prin afirmare reprezinta cunoasterea care individualizeaza fenomene, le afirma, le atribuie identitate si proprietati. Cunoasterea catafatica decupeaza panza realitatii si confera fragmentelor o identitate. Cunoasterea catafatica scoate in evidenta. De exemplu: un ansamblu de copaci poate fi desemnat ca „padure”, un ansamblu de flori ca „gradina” sau un ansamblu de forme de relief si persoane ca „tara”. Fenomenele „padure”, „gradina”, „tara” – generate prin imputare mentala - sunt percepute subsecvent avand o identitate proprie, o existenta determinata autonoma si tratate in consecinta. Cunoasterea catafatica pozitiveaza, afirma fenomene.
Dumnezeu cunoscut printr-un fenomen sensibil, un trup uman, este o cunoastere catafatica. Dumnezeu apare, devine vizibil, pipaibil, definibil. Trupul uman, un fragment de realitate, in acest caz, are asociata identitatea „Dumnezeu”. Catafaticul constientizeaza ceea ce „este”. Dumnezeu poate fi cunoscut catafatic si sub forma painii/vinului sau sub orice forma sensibila, pur si simplu printr-un proces de imputare. Insa, Dumnezeu poate fi constientizat catafatic si fara sa ne raportam la un trup, ci la un Dumnezeu abstract care nu poate fi descris ca fenomen sensibil (de exemplu „Tatal” – care nu s-a intrupat). O identitate abstracta prezenta in procesul de constientizare este tot un proces catafatic. Prezenta abstractiunii este un pozitiv mental.
Cunoasterea apofatica sau
prin negare reprezinta constientizarea modului in care exista fenomenele – realizarea existentei lor fara o existenta in sine. De exemplu, fenomenele „padure”, „gradina”, „tara” sunt pur conceptuale fara sa posede o existenta in sine. Constientizarea absentei unei esente existentiale este un proces apofatic. Perceptia absentei este cheia procesului apofatic. Absenta se constientizeaza numai in urma negarii rationale a existentei pe care fenomenul pare sa o posede in sine. Perceptia absentei este un negativ mental, este un vacuum.
Omului obisnuit ii lipseste constientizarea vacuumului proceselor si fenomenelor in experienta curenta. „Padurea”, „gradina” sau „tara” nu pot fi identificate la modul esential. Sunt relativitati, pure conventii. Orice am indica sau am atinge sunt fenomene care nu sunt „padure”, „gradina” sau „tara”. Negasind esenta fenomenului respectiv, experimentam cognitiv vacuumul asociat acestuia. Subsecvent, prin efort intelectual si vigilenta, cand constientizam din nou „padurea”, „gradina” sau „tara”, in fluxul experientei curente, vom percepe si negativul mental asociat catafaticului care le afirma.
Cum este cunoscut apofatic fenomenul „Dumnezeu”? Prin sesizarea absentei Sale atat in sensibil cand si in abstract. O absenta in orice catafatic, o absenta in orice pozitiv existential sensibil sau abstract. Dumnezeu este experimentat ca absenta nu ca prezenta, ca vacuum nu ca entitate. In acest fel este eludata orice categorie si exprimare. De aceea, in Dogmatica scrisa de Sf.Ioan Damaschin aflam ca „Dumnezeu nu face parte din existente.” Aceasta bineinteles nu inseamna ca Dumnezeu nu exista, ci indica un mod prin care poate fi cunoscut Dumnezeu – apofatic.
Vacuumul experimentat pentru doua fenomene diferite are aceeasi calitate, acelasi gust – este dincolo de orice expresie. Fara nicio conceptualizare sau demarcatie. Aceasta forma de cunoastere poate fi extinsa la toate procesele cognitive sensibile si abstracte simultan. Aceste procese ne definesc existenta instantiala, clipa de clipa, avand ca nucleu catafatic sinele, eul posesor.
Evident, este necesar ca inclusiv eul posesor sa fie cunoscut apofatic. In crestinism, procesul apofatic nu este conceptualizat sub aceasta forma dar este angajat prin atitudini si actiuni mentale care tin de fibra actului religios. Vacuumul eului posesor este cunoscut fie ca actiune absolut necesara „lepadare de sine” prin inchinare/ascultare/rabdare/ spovedire/lasare in Voia Sa, fie ca stare „smerenia - fara parere de sine”.