[cristiboss56]

Zice omul ca “mi-a venit un gand”: ce-nseamna – ganditi-va toti – ce inseamna: “Mi-a venit un gand”? … De unde? Ce este acest gand care mi-a venit? Parintele Sofronie tot asa spune undeva…
fiecare gand este un duh. Astea care ne-au venit…. Avem si noi ganduri, si noi suntem duh, dar gandurile noastre sunt mai asa… mai socoteli de-ale noastre, dar cand iti vine un gand, o idee, o viziune cateodata, asta-i un duh, daca duhul este Dumnezeu sau de la Dumnezeu… este duh de viata , daca un gand care-ti vine te deznadajduieste sau iti provoaca necredinta, sau te zgaltaie intr-un fel sau altul din asezarea ta,
intr-o panica sau o groaza fara iesire sau intr-un intuneric, gandul asta era de la un duh strain lui Dumneze u, duh ucigas .
Si daca vreti, testul filocalic, discernamantul duhovnicesc, discernerea duhurilor pe linia asta vine: nu ce-mi propune gandul, ci ce efect are asupra sufletului meu . Noi nu suntem obisnuiti cu asta – ne vine un gand si noi suntem obisnuiti din copilaria noastra, din scolirea noastra, sa macinam cu gandul nostru tot ce ne vine. Daca o sa vedem odata, – si-o sa vedem odata… – cate ganduri dracesti n-am macinat noi in vremea noastra, cred c-o sa ne uimim cum a reusit Dumnezeu sa ne tina in viata, pentru ca fiecare din alea pe care le-am macinat cu gandul nostru, fara sa stim originea gandului, dar macinand materia gandului – care daca este draceasca este neaparat deznadajduitoare si mortala, in multe, multe feluri. Cand o sa vedem cum ne-a pazit Dumnezeu, cred c-o sa ramanem intr-adevar uimiti. Parte din cultura filocalica, o parte, cea mai importanta, duhovnicia, este nu analiza materiei gandurilor, ci prin rugaciune, a dibui originea gandului. Iar acuma, incep sa ma departez de la intrebare si poate asteptam pe cealalta… dar am vrut sa va impartasesc si lucrul asta – important e sa stiti originea gandului si tot ce e de la Dumnezeu, gandul Dumnezeiesc vine intotdeauna c-o oarecare pace, chiar daca este un gand care te osandeste, iti da ori o pace, ori o nadejde, ori ceva prin care te mantuiesti. Gandurile, cele pe care trebuie sa le dispretuim zic, nu se infricoseaza de ele, sunt ganduri care ne aduc frica, intuneric, necredinta, indoielnicie din aia care te “panicheaza”, te terorizeaza, toate astea daca le depistati si mai ales duhovnicii, daca prin rugaciune le depistati, nu este vorba de a discuta cu ele: le lepezi cu dispret. Lumea intunericului nu trebuie sa fie lumea care ne infricoseaza, fiindca Dumnezeu este prea atotputernic, dar trebuie sa fie o lume cu care n-avem nimic de-a face – dispret total .
– Sfintii Parinti, mai ales Sfantul Ignatie Briancianinov , ne marturiseste ca, in zilele noastre, isihasmul nu mai are aceeasi intensitate duhovniceasca. Daca un isihast nu are pe batranul sau aproape, cum se poate indrepta atunci cand a cazut si cum intelege ca a facut aceasta? Considerati ca in zilele actuale se mai poate vorbi despre un isihasm? Oare isihastul mai traieste cu aceeasi intensitate impartasirea Dumnezeiasca? Si se mai ridica la nivelul vietuirii crestine din primele secole?
– O sa va raspund iar pe linia “Tine-ti mintea ta in iad si nu deznadajdui!”
Partea intai… “Tine-ti mintea in iad”: nu, nu se mai poate. Daca in vremea lui Brancianinov, acum 150 de ani, spunea asa, astazi avem 150 de ani de pacate mult mai mari: doua razboaie mondiale – parintele Sofronie spunea fratricide mondiale – prima oara in istoria unui razboi mondial in 1914, si un al doilea razboi mondial, spunea ca dupa primul razboi mondial, s-a ridicat de pe pamant pacea pe care o cunoscuse, acest simt al asezarii lumii, care era . El avea 18 ani la razboiul mondial, nu era un pusti, era constient de viata deja, si zice ca s-a ridicat pacea asta si deznadejdea s-a asternut peste lumea intreaga. Cand a auzit cuvantul Sfantului Siluan: “ Tine-ti mintea ta in iad si nu deznadajdui… ” a simtit cu putere ca a fost un cuvant dat de Dumnezeu catre lumea noastra in deznadejde. Zice[a ca] el fugise din Rusia, se refugiase in Franta, zice[a asa]: “si am intrat, si am luat cunostinta cu o Franta triumfala, dupa razboi. Deznadejdea care marca acest triumf, aceasta Franta triumfala, era cutremuratoare“.
Dupa al doilea razboi mondial, zice ca atmosfera in lume a fost si mai rea si ne spunea ca daca vine un al treilea razboi mondial, credinta insasi va fi cu neputinta. Si a venit perestroika, si razboiul care se pregatea n-a venit. Dar in razboi mondial suntem, intr-un fel sau altul, de la al doilea, pana astazi. Si ziceam si eu ca nu ne mai ingaduie lumea postmoderna, conditiile materiale pentru a continua aceasta cultura filocalica. Si mai putem zice multe si le rezum cu cuvantul:
“Tine-ti mintea in iad” . De ce tine-ti ? Asta-i realitatea. Nu trebuie sa incercam s-o vedem altfel, sa nadajduim in vane idealuri. Asta-i realitatea. Dar si “nu deznadajdui” . Alte cai, alta mantuire, foarte paradoxala sau mantuiri paradoxale va da Dumnezeu astazi. Ca eu inteleg lucrul asta: daca Dumnezeu ingaduie ca lumea, oricat de tragica este, sa devina si mai tragica, inseamna ca inca Dumnezeu mantuieste, ca omul se mai poate mantui.
Hristos a spus, si-L parafrazez putin, Il parafrazez zicand: “Atunci cand lumea nu se va mai putea mantui, atunci se va sfarsi istoria.” El zice putin altfel, cititi in capitolul 13 de la Sf. Ev. Marcu sau 24 in Sf. Ev. Matei. Putem zice ca niciun suflet nu se va mai putea mantui, si nu fiindca Dumnezeu nu poate mantui, dar incep sa intrevad conditii in care omul, noi, suntem asa
formatati – pentru cei care cunosc “calculatorica” – nu suntem formati, ci formatati asa incat Dumnezeu nu mai are acces la noi .
Dumnezeu vorbeste si omul nu mai intelege; si vedeti lucrul asta daca cititi Apocalipsa.
Dar Dumnezeu intotdeauna are mantuire, si cata vreme este cu putinta mantuirea, de acum incolo sa stiti ca mantuirea este paradoxala. Am primit multe scrisori in care vad multa mantuire in suflete deznadajduite si nu pot sa fac nimica. Nu pot nici sa raspund, nici… decat sa ma rog Domnului si, cateodata, nici nu mai stiu ce sa zic, dar: “fie Doamne destul pentru acele suflete,
si toate celelalte care sufera asemenea “.
Nu e nevoie de deznadejde . Dumnezeu – spuneam cuiva, candva – Dumnezeu nu va birui lumea, si cand a inceput sa se panicheze [am adaugat]: a biruit-o deja, nu mai are nevoie s-o biruiasca. Dar sunt forme paradoxale, si aceste forme… Am crampeie de viziune asa, mental vorbind, pentru ca eu nu sunt vizionar – nici in sensul bun, dar nici in sensul ratacit al cuvantului – dar vedeti, eu n-am mintit, am crampeie de viziune, de lucruri marete pe care le face Dumnezeu in lumea noastra, poate mai marete decat oricand. De ce? Pai va spun intr-o lume, in care pacatul nu numai ca se ingaduieste dar se propovaduieste , libertatea e pana la orice dezlantuire demoniaca si asa mai departe. Este o lume a libertatii unde si noi avem libertatea sa mergem poate mai departe decat Parintii nostri catre Dumnezeu. Zic asta in baza Apocalipsei care zice in capitolul 22:
Cine nedreptateste, mai nedreptateasca, cine spurca, mai spurce, cine lucreaza dreptatea mai lucreze dreptatea, cine sfinteste mai sfinteasca-se .
Deci cuvantul lui Dumnezeu, da aceasta libertate
si pacatului, dar si dreptatii; si daca da cuvantul atotputernic dumnezeiesc libertate dreptatii, inseamna ca mantuirea se poate, dar in conditii mult mai paradoxale, dar dupa proocirile Parintilor, poate mult mai mari. Ca zic mai multe poorociri din veacul al patrulea, al cincilea, al saselea: “ce vor face cei care vin dupa noi?” Si spun Parintii ca cei care vor veni la sfarsit vor fi mai mari decat noi si decat cei (ai nostri) care inviau mortii. Si tocmai fiindca conditiile sunt mai neprielnice . Si eu am observat un lucru si in viata mea, ca [atunci cand] toate merg bine, ca ti-e bine, ti-e comod, dar Dumnezeu nu mai exista, adica poti sa socotesti ca nu mai…, ti se pare ca…, adica dupa cauza si efect, adica, am facut aia si aia si toate merg pe roate, toate merg bine mersi , si ne descurcam acuma si fara Dumnezeu.
Cand conditiile sunt asa de tragice, cand nu-ti mai ramane decat un singur lucru de facut si o nadejde deznadajduita ca poate Cineva acolo sus sa m-auda, atunci incepe sa se manifeste si puterea lui Dumnezeu.