A venit iarăși Crăciunul! Planeta își încetinește pentru câteva zile mișcările de rotație și revoluție, ca să nu tulbure cu zgomotele și suspinele ei Pruncul divin din brațele Sfintei Fecioare Maria.
În „satul global” lucrurile se schimbă de la o clipă la alta, oamenii se nasc, se trec și se petrec. Împărățiile și democrațiile lumii se ridică și se coboară pe valurile de încredere sau de neîncredere ale popoarelor. Noutățile tehnologice, fluxurile informaționale și miturile postmodernității târzii relansează obsesiv proiecte de paradisuri virtuale, cu prognozate împliniri terestre ori extinse spre îndepărtate sisteme solare. O nouă generație de prunci învață să vorbească și află în aceste zile despre Pruncul născut „la Betleem colo-n jos”, despre magi și despre toate câte s-au mai întâmplat.
Povestea vine din trecut, prin glasul dulce al mamelor sau al bunicilor, dar vine și din viitor. Hristos Se naște la „plinirea vremii” (Galateni 4, 4), însă El rămâne veșnic și netrecător, dincolo de sfârșitul veacurilor și mai presus de toți vecii, ca taină a vieții: „Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui și se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” (Isaia 9, 5).
La iubirea lui Dumnezeu, răspunsul omului este libertatea. Și astăzi, ca și atunci, lumea are ritmurile ei. Unii cântă colinde cu îngeri și păstori, alții ridică sabia împotriva celor ce-L iubesc pe Prunc, iar o altă parte rămâne indiferentă la „vestea cea bună” și nu este interesată decât de mai multă putere, mai mult confort și mai multă bogăție. Unii se consideră mai creștini decât frații lor, pe care-i acuză că au uitat semnificațiile sărbătorii și s-au lăsat cuprinși de mrejele unei societăți de consum. Alții nu înțeleg de ce acum, în era zborurilor intergalactice, nu se poate prăznui, în toată lumea creștină, la aceeași dată, nașterea Mântuitorului Iisus Hristos.
Aparent doar suntem mai aproape unii de alții și pretindem că în „cercul strâmt” al comunicării globale putem vedea mai clar ce fac oamenii pentru Dumnezeu și ce face Dumnezeu pentru oameni. Dar adesea noi risipim darurile Celui de Sus cu naivitatea copiilor care trec grăbiți de la o jucărie la alta sub luminile bradului de Crăciun; adesea căutăm în alte locuri rezolvări la probleme pe care Domnul le-a luat asupra lui atunci când S-a făcut Fiul Omului. Creștinismul este „comoara cea ascunsă” în genele umanității noastre și, periodic, generații după generații descoperă că valorile creștine pot face lumea întreagă mai bună.
Marea taină a Crăciunului stă în perpetua lui actualitate, în certitudinea că Dumnezeu ne iubește și că „lumina cunoștinței” ne ajută să vedem lumea dincolo de învelișurile ei superficiale. Nașterea Domnului este marele eveniment care reglează ceasornicul universal. Dă sens istoriei umanității și întregii creații, împarte timpul în „înainte de Hristos” și „după Hristos”, El fiind mereu Același. Cu fiecare an, de Crăciun, Cerurile îmbrățișează pământul, după cuvintele cântării din biserici: „Hristos Se naște, slăviți-L, Hristos din ceruri, întâmpinați-L, Hristos pe pământ, înălțați-vă!” Iar în aceste zile, bisericile sunt cele mai înalte clădiri de pe pământ, cu crucile lor scară către cer și cu altarele lipite de peștera din Betleem.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|