[ioan67]

Stareţul unei mânăstiri i-a grăit odată slugii sale:
- Şoarecii gospodăresc prin hambarele noastre. Du-te până-n sat şi adu o pisică!
Sluga era cam tare de ureche. De aceea, văzînd în sat o fetiţă care legăna un prunc, i-a spus:
- Stareţul mi-a poruncit, nu ştiu de ce, să-i aduc la mânăstire o bibilică.
Dar fetiţa, şi ea cam fudulă de urechi, a ţipat:
- Fetică? Ce fetică?... Pentru nimic în lume nu-mi dau surioara!
Şi, tare mânioasă, a ridicat mâna să-l lovească. Atunci s-a burzuluit sluga şi-a răcnit:
- Păcătoaso! Cutezi să înfrunţi un slujitor al Domnului?
Şi, îmbrâncind fetiţa, a făcut cale-ntoarsă.
Îndată fetiţa a dat fuga la maică-sa, care era şi ea surdă ca o ciubotă şi i-a spus:
- Stareţul a poruncit, nu ştiu de ce, să-i ducem fetica la mânăstire.
Mama cea surdă s-a năpustit în grădină. Lungit pe-o rogojină, la umbra unui tamarind, bărbatul ei - tot fudul de ureche - se juca acolo cu pisica.
- Găteşte-te de drum!, i-a spus femeia. Stareţul a poruncit, nu ştiu de ce, să-i ducem la mânăstire viţica.
- Bine, i-a răspuns surdul. Pisica? Fie şi pisica! Dacă-i vorba de slujitorii Domnului, nimic nu îmi pare prea scump.
Şi vorbind aşa, a luat pisica şi-a pornit către mânăstire. Stareţul a văzut ţăranul venind cu pisica şi atunci le-a spus călugărilor:
- Ştiţi, nimeni nu-mi îndeplineşte poruncile mai bine decât sluga noastră cea surdă!